AcasăActualitateSocialACTUALIZARE PROTEST - Aproximativ 200 de sindicalişti au pichetat Palatul Administrativ (GALERIE...

ACTUALIZARE PROTEST – Aproximativ 200 de sindicalişti au pichetat Palatul Administrativ (GALERIE FOTO/VIDEO)

spot_img

DISTRIBUIȚI

De la ora 11, în fața Prefecturii Maramureș s-au adunat aproximativ 200 de sindicalişti care fac parte din Cartel Alfa.

Ei sunt angajaţi ai Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Maramureş și sunt nemulţumiţi de noile schimbări legislative.

Actualizare: Indiferenţi la zăpada care a căzut aproape fără întrerupere, apoximativ 200 de sindicalişti din întreg judeţul au pichetat azi timp de mai bine de o oră Palatul Administrativ. Membrii sindicatului Cartel Alfa Maramureş au avut trei principale revendicări, respectiv întreruperea acordării drepturilor salariale pe care şi le-au câştigat în intanţă, acordarea cu discriminare a creşterii salariale de 25 de procente şi intenţia Guvernului de a elimina plata orelor de lucru efectuate la final de săptămână şi în sărbătorile legale.

“Practic avem mai multe revendicări de făcut. În primul rând ne-a îngrijorat declaraţia noului premier Dacian Cioloş cu privire la plata salariaţilor care desfăşoară activitate sâmbăta, duminica sau în sărbătorile legale. Acest lucru ne pune în situaţia în care ne gândim că dacă acest lucru se va întâmpla nu există, fizic, posibilitatea să acordăm liber personalului din DGASPC care lucrează în case şi în centre. Concediul de odihnă care se ia de aceşti salariaţi nu se poate efectua, darmite libere, mai ales în termen de o lună de zile. Mai mult, ar trebui o modificare a Codului Muncii, în primul rând, şi abia apoi să discutăm despre acest lucru”, a declarat Florin Hossu, preşedintele Sindicatului Cartel Alfa Maramureş.

Deşi sunt conştienţi că au pus căruţa în faţa boilor, respectiv au iniţiat un protest înaintea apariției legii care prevede eliminarea plăţii orelor muncite la final de săptămână şi în sărbătorile legale, sindicaliştii se justifică.

”Multă lume se întreabă de ce facem acest lucru acum pentru că nu s-a iniţiat nicio intenţie legislativă. Suntem obişnuiţi în România să apară legea şi după aceea este atât de greu să modificăm legea. De exemplu, Legea dialogului social, în patru ani de zile am reuşit să modificăm trei articole. Domnul preşedinte Iohannis a dat spre promulgare această lege cu modificările respective”, a mai spus Hossu.

Liderul de sindicat arată cu degetul către primarii din Maramureş şi îi acuză că nu au ţinut cont de majorările de 25% acordate de Guvernul Ponta pentru că le-ar fi „ciudă”.

”Bineînţeles că suntem foarte necăjiţi de asistenţii personali pentru că la finalul anului, la finalul mandatului domnului Ponta s-a elaborat o lege cu mărirea salarială de 25%. Vreau să vă spun că în acest moment Maramureşul este împărţit în două ţări: ţara legilor şi ţara nesimţiţilor care nu respectă legea şi aceşti nesimţiţi sunt primarii cărora le este ciudă că asistenţii personali au primit 25% mărire de salariu. În acest moment i-am scos în stradă şi vom face pichetări la primăriile care nu au făcut această mărire de 25%. Nu se poate numai pentru domni să mărim şi pentru parlamentari şi pentru cei de jos care au salariul minim să ne fie ciudă că au o nesimiţită creştere salarială de 25%”, a punctat Hossu.

Întrebat care dintre primăriile din judeţ nu a ţinut cont de aceste majorări, liderul de sindicat nu a precizat concret care ar fi în cauză pentru că mai sunt unităţi teritorial administrative unde nu au fost acordate remuneraţiile aferente lunii decembrie.

Actuallizare 2: O delegație a protestatarilor, condusă de Florin Hossu, președintele Cartel Alfa, Filiala Maramureș, și Liviu Pop, președintele Sindicatului din Administrația Publică Locală – Primăria Baia Mare a fost primită de prefectul Anton Rohian.
Conform unui comunicat de presă trimis de Instituția Prefectului Județului Maramureș, revendicările acestora au privit:
• Întreruperea acordării (în avans) a drepturilor salariale câștigate în instanță de căre membrii de sindicat, din cadrul DGASPC Maramureș, asistenții maternali și lucrători din case și centre, conform Legii 71/2010 cu privire la OUG 71/2009 (privind drepturile salariale câștigate în instanță);
• Acordarea discriminatorie a creșterilor salariale de 25% asistenților personali, angajați ai primăriilor. O parte din primăriile din județul Maramureș au acordat această creștere conform OUG 35/2015, iar o parte importantă nu dorește punerea în practică a acestei prevederi;
• Intenția Guvernului de a elimina plata orelor de lucru efectuate în zilele de sâmbătă, duminică și sărbători religioase sau/și legale (în acest moment în cadrul unităților din DGASPC-uri nu există personal suficient care să permită acordarea zilelor libere în termenul de o lună, așa cum prevede legislația).

”Prefectul Anton Rohian s-a arătat preocupat de problemele aduse în discuție și a afirmat că nu este normal ca legea să fie aplicată aleatoriu. El a promis că Instituția Prefectului va trimite o notă primăriilor din județ prin care se va cere ca acestea să prevadă în bugetele proprii creșterea salarială de 25% pentru asistenții personali, “oameni care fac atât de mult bine comunităților în care lucrează”. În acest scop, ing. Anton Rohian a solicitat sindicaliștilor să întocmească liste punctuale, din care să rezulte care primării din județ nu au acordat aceste creșteri salariale și, pentru fiecare caz în parte, câți angajați sunt afectați. Totuși, prefectul le-a reamintit sindicaliștilor că 2016 nu este un an ușor”, se arată în comunicatul de presă.

Actualizare 3: Referitor la protestele din faţa Instituţiei Prefectului – Judeţul Maramureş, care au avut loc astăzi, într-un comunicat de presă al DCASPC Maramureș se precizează că Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Maramureş a plătit cele patru tranşe conform OUG nr. 71/2009 și instituţia va face tot posibilul ca ultima tranşă, aferentă anului 2016, în cuantum de 35%, să fie acordată în cel mai scurt timp.

În comunicat se arată că, potrivit articolului 1 din OUG nr. 71/2009, plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătoreşti având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii până la data de 31 decembrie 2011, se va realiza după o procedură de executare care începe astfel:
a)În anul 2012 se plăteşte 5% din valoarea titlului executoriu;
b)În anul 2013 se plăteşte 10% din valoarea titlului executoriu;
c)În anul 2014 se plăteşte 25% din valoarea titlului executoriu;
d)În anul 2015 se plăteşte 25% din valoarea titlului executoriu;
e)În anul 2016 se plăteşte 35% din valoarea titlului executoriu.

Directorul general Alina Coste-Mădăras: „DGASPC Maramureş a respectat prevederile OUG nr. 71/2009. Suntem cu plăţile la zi şi nu înregistrăm restanţe în ceea ce priveşte acordarea drepturilor salariale. Mai mult, ne-am exprimat întotdeauna disponibilitatea şi suntem deschişi dialogului cu liderii de sindicat pentru a nu exista nemulţumiri în sistemul de asistenţă socială şi protecţia copilului la nivelul judeţului. Respect activitatea extrem de importantă pe care o desfăşoară asistenţii maternali şi tocmai de aceea intenţia noastră este să găsim soluţii mulţumitoare de ambele părţi. Ca om, mi-aş dori soluţionarea urgentă a tuturor nemulţumirilor, dar trebuie să ţinem cont şi de situaţia economico-socială actuală”.

Ana Pop

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA