Joi, 14 ianuarie, cu puțin înainte de aniversarea poetului, prozatorului și publicistului Mihai Eminescu, dar și de Ziua Culturii Naționale (15 ianuarie), Instituția Prefectului Maramureș va găzdui un spectacol de poezie special. Este vorba despre spectacolul omagial “Pe mine mie… redă-mă”, pe versuri de Mihai Eminescu, în regia lui Claudiu Pintican, produs de Teatrul Ararat, cu sprijinul Bibliotecii Județene “Petre Dulfu”.Scenariul, construit de actorul şi regizorul Claudiu Pintican, a fost realizat, nu întâmplător, pornind de la un fragment din piesa lui W. Shakespeare, „Cum vă place”, unde, în monologul său, Jack Melancolicul atribuie fiecărei vârste a vieţii un rol: omul e, mai întâi, prunc, apoi şcolar, pe urmă îndrăgostit, soldat, judecător, filosof şi… prunc, din nou. Claudiu Pintican structurează întregul scenariu al spectacolului său în funcţie de aceste vârste, conferindu-i un fir logic; sînt înşirate, astfel, ca perlele într-un şirag, versuri despre copilărie, dragoste, femeie etc.
În total, regăsim fragmente din aproximativ 40 de poezii eminesciene, unele extrem de cunoscute, altele prea puţin, printre care toate „Scrisorile”, „Floare albastră”, „Odă (în metru antic)”, „Femeia, măr de ceartă”, „Luceafărul”, „Glossă”, „Memento mori”, „Cărţile” (aceasta din urmă fiind o altă sursă de inspiraţie pentru construirea întregului scenariu).
Într-un spectacol-maraton, Claudiu Pintican demonstrează, fără putinţă de tăgadă, că este un actor de mare clasă, ce reuşeşte să recite, fără bâlbe şi extrem de convingător. Realizat cu minte de regizor, acesta reuşeşte să fie captivant de la început pînă la sfîrşit, fără a se constitui într-o înşiruire dezlânată de versuri culese la întâmplare din opera eminesciană, cum deseori ni se întâmplă să vedem.
La reuşita lui contribuie, în egală măsură, muzica originală, semnată de Călin Ionce, şi prestaţia balerinei şi coregrafei Alina Szasz. Vocea actorului Claudiu Pintican este completată de intervenţiile, pe bandă, ale cântăreţei Maria Casandra Hauşi şi ale actorilor Diana Podăreanu, Adriana Covaci, Dana Ilie Bărbosu şi Anton Tauf. În concluzie, „Pe mine mie… redă-mă” este o modalitate modernă, actuală şi captivantă de a-l cinsti pe Mihai Eminescu, la 166 de ani de la nașterea sa.
După o pauză de mai bine de trei ani, Teatrul independent Ararat își reîncepe activitatea cu un spectacol-eveniment. După ce în noiembrie a avut o primă reprezentație în cadrul Festivalului Internațional de Teatru și Literatură „Liviu Rebreanu” de la Bistrița, cu spectacolul “Viața ca o paradă”, Teatrul independent Ararat continuă cu un eveniment omagial Eminescu. Este un eveniment inedit: pentru prima oară în istoria acestei clădiri, un spectacol de teatru se joacă cu o ocazie specială (Ziua Culturii Naționale și aniversarea a 166 de ani a celui mai mare poet român), la inițiativa Teatrului Ararat și a prefectului Anton Rohian.
Spectacolul va avea loc joi, 14 ianuarie, de la ora 13, în sala mare de ședințe a Palatului Administrativ. Intrarea este gratuită, în limita locurilor disponibile. Cei care doresc își pot rezerva din timp locuri la numărul de telefon 0262-212354.
Spectacolul se va juca și vineri, 15 ianuarie, de la ora 17, la Bistrița. Cei care nu vor putea ajunge la reprezentația de la Palatul Administrativ vor putea viziona fragmente din spectacol duminică, 17 ianuarie, de la ora 11,30 (după predică), la Biserica „Sfântul Iosif Mărturisitorul” din Baia Mare.