O fată de 16 ani, din comuna dâmbovițeană Dărmănești, care a fugit acum câteva luni din Complexul de Servicii Sociale ”Floare de Colț” Târgoviște, a fost găsită decedată la locuința sa, după ce a luat mai multe pastile, informează, duminică, Inspectoratul Județean de Poliție (IJP) Dâmbovița.
Fata provine din sistemul de protecție a copilului și, deși locuia într-un centru, fugea des de acolo. Era adusă înapoi de polițiști, când o găseau pe străzi.
Minora fusese instituționalizată în 2014, după ce a fost prinsă că practica prostituția.
”A fost inclusă într-un program de consiliere, pentru că era și victimă într-un dosar de trafic de minori. A avut internări la neuropsihiatrie și avea tulburări de comportament. Din octombrie, Poliția nu mai știa nimic de ea”, a declarat purtătorul de cuvânt al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Dâmbovița, Cerasela Gurgu.
Trupul neînsuflețit al fetei a fost găsit în noaptea de vineri spre sâmbătă în locuința sa.
Fata a fugit din centru acum patru luni, împreună cu o altă colegă. Cea de-a doua fată nu a fost găsită, iar surse din rândul anchetatorilor spun că și ea practica prostituția.