Filmul bazat pe romanul lui David Ebershoff are astăzi premiera în cinematografe.
Este povestea de iubire extraordinară dintre artistul danez Einar Wegener şi soţia lui Gerda, care, în anii ’20, au reuşit să treacă împreună prin furtuna iscată de extraordinara experienţă a artistului de a deveni femeie, cunoscută de posteritate sub numele de Lili Elbe.
Totul a început când pictoriţa Gerda Gottlieb căuta un model şi, în lipsă de altceva, l-a rugat pe soţul ei să pozeze în desuuri de damă. Pentru el, Einar, a fost un moment electric, hotărâtor. Delicateţea materialelor îi descoperă pasiuni neştiute, nebănuite. El începe să se îmbrace ca femeie, să iasă astfel şi în afara casei, în ciuda tuturor greutăţilor şi pericolelor la care se expune. El devine Lili Elba şi, cu ajutorul soţiei mereu alături, are curajul să facă pasul masor 20 de ani mai târziu, să devină primul bărbat din lume cu operaţie de schimbare de sex.
Premii, nominalizări, selecţii:
Festivalul de film de la Veneţia (2015) – Leul de Aur, nominalizat: Tom Hooper
Globurile de Aur (2016) – Cea mai bună muzică, nominalizat: Alexandre Desplat
Globurile de Aur (2016) – Cea mai bună actriţă într-o dramă, nominalizat: Alicia Vikander
Globurile de Aur (2016) – Cel mai bun actor într-o dramă, nominalizat: Eddie Redmayne
Adrian Tudor