AcasăEvenimentSportDESPĂRȚIRE AMIABILĂ - Jucătoarea Elena Gjeorgjievska a plecat de la HCM Baia...

DESPĂRȚIRE AMIABILĂ – Jucătoarea Elena Gjeorgjievska a plecat de la HCM Baia Mare

spot_img

DISTRIBUIȚI

Spre disperarea celor care vedeau doar în negru situația de la HCM Baia Mare și abia așteptau să se întâmple o catastrofă, ca să aibă motive să atace primarul și administrația locală, iată că lucrurile încep să se așeze, să revină la normal.Perioada agitată pe care o savurau bârfitorii de ocazie, dar și cei statornici, pare că s-a sfârșit odată cu achitarea în această săptămână a unor restanțe financiare, astfel că aproape s-a ajuns cu plata la zi. E un lucru foarte bun, jucătoarele și tehnicienii vor putea să se gândească doar la îndeplinirea obiectivelor asumate.

Lotul echipei s-a mai subțiat un pic odată cu plecarea a două jucătoare. Renunțarea la serviciile Laurei Oltean am anunțat-o, ea s-a întors acasă, la echipa de ligă secundă din Bistrița, acolo unde mai sunt împrumutate sau plecate mai multe jucătoare de la HCM. Echipa are ca obiectiv promovarea în Liga Națională și, până acum, se află în grafic.

A doua jucătoare care a plecat este macedoneanca Elena Gjorgjievska, căreia conducerea clubului i-a propus rezilierea contractului. Jucătoarea a fost de acord, conștientă că nu prea mai are cu ce ajuta echipa, având în vedere că în ultima perioadă a jucat foarte puțin din cauza accidentărilor repetate.

În aceste condiții antrenorii băimăreni vor avea la dispoziție doar doi interi dreapta, Melinda Geiger și Patricia Vizitiu, dintr-un lot care s-a redus la 17 jucătoare. Nu vrem să facem comentarii răutăcioase la adresa celor plecate, spunem doar că, atât cât au putut, și-au adus contribuția la realizările echipei noastre, motiv pentru care trebuie să le mulțumim.

Grigore Ciascai

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA