AcasăNews AlertSĂRBĂTOARE - Băimărenii au participat la slujba de Bobotează săvârșită la Catedrala...

SĂRBĂTOARE – Băimărenii au participat la slujba de Bobotează săvârșită la Catedrala Ortodoxă „Sfânta Treime”

spot_img

DISTRIBUIȚI

Creștinii au sărbătorit astăzi, 6 ianuarie, Boboteaza, ziua care ne reamintește tuturor de botezul Domnului în apa Iordanului. În toate bisericile din municipiul Baia Mare au avut loc slujbe speciale, la care au asistat sute de credincioși, apoi s-a împărțit agheasmă.

La Catedrala Ortodoxă „Sfânta Treime” din Baia Mare s-au sfințit aproximativ 7.000 de litri de apă. Credincioșii care au venit să ia agheasmă au primit și recipiente de plastic. La slujba săvârșită cu ocazia Bobotezei a participat și Cătălin Cherecheș, primarul municipiului Baia Mare.

boboteaza-2015-(1)„Ne apropiem de încheierea sărbătorilor creștinești de iarnă, după ce am început cu Nașterea Domnului nostru Iisus Hristos, când Fiul lui Dumnezeu s-a arătat în chip smerit și mai mult în taină decât la vedere, născându-se în peștera din Bethleem sub chipul pruncului nou-născut. Necunoscut decât de Sfânta Fecioară Maria și de bătrânul Iosif, vestit de îngeri și apoi cinstit de păstori și magi a fost o oarecare taină la Nașterea Mântuitorului. Iată că atunci când Mântuitorul avea 30 de ani și Ioan Botezătorul de asemenea, care a petrecut până la vârsta de 30 de ani în pustie, iar la 30 de ani a fost glasul lui Dumnezeu către Ioan în pustie poruncindu-i să vină la Iordan să boteze cu botezul pocăinței și să predice apropierea Împărăției lui Dumnezeu, în acest moment al istoriei mântuirii neamului omenesc Mântuitorul Iisus Hristos se arată în toată puterea cuvântului, având 30 de ani, vârsta la care bărbații avea dreptul să vorbească în public după legea lui Moise. Arătându-se nu El pe sine ci amestecându-se- n mulțime și venind să împlinească rânduiala pe care Dumnezeu a statornicit-o și anume Dumnezeu a poruncit ca poporul să fie botezat cu botezul lui Ioan, care era un botez al pocăinței spre iertarea păcatelor. Ioan nu ierta păcatele ci pregătea poporul prin predică și botez cu apă spre cel ce urma să fie arătat lumii că este cel care va boteza cu Duh Sfânt și foc și că va ierta păcatele oamenilor”, a spus Prea Sfințitul Iustin Sigheteanul, Arhiereu vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureșului și Sătmarului.

boboteaza-2015-(2)Mâine, credincioșii ortodocși îl vor sărbători pe Sfântul Ioan Botezătorul, ultimul dintre prooroci și botezătorul Domnului Iisus Hristos.

Simona Vasiac

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA