Viața unui fost mare fotbalist a fost schimbată radical în 1982, când a intrat într-un spital pentru o operație la genunchi. După operația suferită, fostul internațional francez Jean-Pierre Adams n-a mai putut să vorbească și să meargă. Bărbatul trăiește acum o adevărată dramă.
De 33 de ani, Jean-Pierre Adams se luptă cu chinul. Povestea sa de viață, prezentată de jurnaliștii de la CNN, într-un reportaj cutremurător, emoționează pe oricine.
În 1982, pe când avea 34 de ani, Jean-Pierre Adams a avut dureri la genunchi și a mers la un spital din Lyon pentru un control. Un doctor l-a convins să se opereze, dar în ziua intervenției personalul medical era în grevă.
Anestezista și stagiarul au comis mai multe greșeli, scriu jurnaliștii de la CNN.
„L-am găsit întins pe pat, erau tuburi peste tot. N-am plecat din spital cinci zile. Mă gândeam că se va trezi și va trebui să fiu acolo”, își amintește Bernadette, soția fostului fotbalist.
Nu s-a mai trezit însă niciodată din coma, deși au trecut 33 de ani.
sursă știre antena3.ro