Natalie Cole, fata celebrului cantaret de jazz Nat „King” Cole, a murit la varsta de 65 de ani, relateaza The Guardian. Natalie Cole a murit joi, 31 decembrie, la spitalul Cedar Sinai Hospital din Los Angeles.
Maureen O’Connor, o apropiata a cantaretei, a declarat ca decesul s-a produs joi seara, insa nu a precizat din ce cauza. Natalie a avut in trecut probleme cu drogurile si hepatita, iar in 2009 a suferit un transplant de rinichi.
Cântăreața Natalie Cole, intitulată la un moment dat „Regina muzicii soul”, a fost diagnosticată în urmă cu 7 ani cu hepatita C și ulterior cu complicații ale bolii la ficat. Potrivit presei americane, Natalie Cole avea și probleme cardiace și au apărut complicații în urma unui transplant de rinichi.
Printre melodiile care au făcut-o celebră pe Natalie Cole se numără Unforgettable și Miss you like crazy.
Albumul cantaretei din 1991, ‘Unforgettable… With Love’, continea remixuri ale celor mai celebre piese ale tatalui sau. S-a vandut in 14 milioane de exemplare si a castigat 6 premii Grammy.