Inundații. Ploile abundente căzute în ultimele zile au afectat zeci de gospodării din Maramureş, au inundat kilometri de drumuri şi au făcut prăpăd în curţile oamenilor. Cum evaluarea pagubelor este în toi iar despre despăgubiri de moment nu prea poate fi vorba, oficialităţile judeţului au decis să dea o mână de ajutor comunităţilor asupra cărora s-a abătut urgia. Astfel localităţile Borșa şi Suciu de Sus vor primi bani din rezerva bugetară a Maramureşului pentru… curăţenie.
Inundații. Proiectul aprobat în acest sens în 29 iunie de consilierii judeţeni prevede că 150 de mii lei din fondul anterior amintit (care însumează în acest moment 197,25 mii lei) vor fi direcţionaţi către cele două localităţi. Mai exact 100 mii lei vor fi daţi localităţii Borșa, și 50 mii lei vot merge către Suciu de Suciu.
„Acestea sunt sumele de care dispunem şi pe care în momentul de faţă putem să le atribuim celor două unităţi teritorial-administrative. Trebuie precizat că aceste sume nu sunt destinate refacerii imobilelor sau drumurilor afectate, ci sunt bani pe care îi dăm celor două localităţi ca să poată să îndepărteze aluviunile, respectiv pentru curăţenie. În plus se vor face împreună cu Prefectura Maramureş demersuri la Guvern în vederea acordării de sume mult mai mari care să fie destinate refacerii zonelor afectate de inundaţii”, a spus preşedintele Consiliului Judeţean Maramureş, Gabriel Zetea.
Ploile abundente căzute în ultima perioadă au afectat 70 de locuinţe din Borșa şi au inundat Drumul Naţional 18, în timp ce în zona Târgu Lăpuş apele au afectat mai bine de 20 de gospodării, iar cinci podețe au fost distruse.