ACCIDENT la RFN. În această seară, în jurul orei 19.20, la intersecţia de la RFN, a avut loc un accident. În coliziune au fost implicate o Dacia Sandero şi un Opel, iar evenimentul s-a produs pe fondul neacordării de prioritate.
Circumstanţele au fost agravate şi de faptul că semaforul din zonă nu funcţionează astfel că unul dintre cele două autoturisme a fosţat intrarea în intersecţie.
Din fericire au fost înregistrate doar pagube materiale iar la faţa locului s-a deplasat de urgenţă un echipaj de Poliţie. Oamenii legii vor trebui să facă lumină în acest caz.
Fotografiile de la faţa locului au fost trimise de cititorii 2.actualmm.ro