Concediu. Numărul maramureșenilor care trec pragul agențiilor de turism în căutarea unor oferte de vacanță cât mai avantajoase este tot mai mare. Cum sezonul s-a deschis deja, cei care nu și-au făcut până acum rezervări, studiază ofertele și încearcă să găsească soluția care se potrivește cel mai bine, inclusiv din punct de vedere financiar.
Dana Grigorescu consultant în una dintre agențiile de turism din Baia Mare spune că în această perioadă numărul celor aflați în căutarea unei vacanțe este ridicat și că preferințele maramureșenilor se îndreaptă în continuare către litoralul românesc, dar și către destinații din Grecia și Turcia.
Maramureșenii preferă să călătorească cu avionul, astfel că pentru un sejur în Creta cu şapte nopţi cazare, servicii all inclusive și transport cu avionul, vor trebui să scoată din buzunare de la 450 de euro/persoană. Nici în ce privește stațiunile din Turcia lucrurile nu sunt mult diferite. Pentru un pachet de 6 nopți cazare și zbor cu avionul din Cluj prețurile pornesc de la 495 de euro.
Cerere există însă și pentru destinații ceva mai exclusiviste precum Insula Santorini, caz în care același sejur de șapte nopți cu mic dejun și transport cu avionul costă de la 700 euro/ persoana.
Practic pentru câteva sute euro doritorii pot alege să își petreacă vacanţa fie la umbra măslinilor, fie la cea portocalilor.
De remarcat faptul că cererea pentru litoralul românesc este în continuare în creștere, iar acest lucru este dat și de faptul că de teama refugiaților ori a atentatelor, nu puțini preferă litoralul Mării Negre, unde un sejur de șapte nopți la un hotel de trei stele, cu trei mese pe zi costă în medie 1600 de lei.
Dana Grigorescu arată că perioada cuprinsă între sfârșitul lunii iulie și începutul lunii august este cea mai aglomerată, motiv pentru în perioada amintită greu se mai găsesc locuri disponibile.