Studenţii români care se află în prezent la studii în Marea Britanie şi tinerii care vor să înveţe acolo nu sunt, momentan, în pericol de a pierde împrumutul şi probabil că nici nu vor fi probleme, însă este mult prea devreme să se ştie cu siguranţă, a explicat un profesor britanic.
„Am încercat să aflu informaţii privind soarta studenţilor români din Marea Britanie. Problema este dacă studenţii români vor mai avea posibilitatea să obţină împrumutul pentru studii de la guvernul britanic. Din cauza Brexitului umblă zvonul că nu. M-au contactat mai mulţi părinţi îngrijoraţi, care m-au întrebat dacă studenţii români vor mai primi finanţare din partea guvernului britanic pentru studii sau nu. Am înţeles de la un reprezentant al Companiei de Împrumuturi pentru Studenţi (Student Loan Company) că nu se ştie momentan, dar în principiu nu vor fi probleme, ei cred că este foarte probabil ca tinerii care aplică pentru un împrumut de la guvernul britanic să-l primească”, a explicat Parker pentru MEDIAFAX.
libertatea.ro