Marinel Rob este începând de astăzi, 24 iunie, viceprimar cu atribuții de primar interimar al municipiului Baia Mare. Prezent pe listele Coaliției pentru Baia Mare la alegerile din 5 iunie, Marinel Rob a făcut parte din Consiliul Local și în mandatul precedent. De profesie inginer silvic, acesta a deținut până ieri funcția de președinte al Consiliului de Disciplină din cadrul Direcției Silvice Maramureș.
Marinel Rob a fost ales cu 18 voturi din 22 exprimate secret de către aleșii locali. Din totalul numărului de voturi, un vot a primit și Noemi Vida, iar consilierii locali de la Partidul Național Liberal s-au abținut.
„Doresc să îi mulțumesc primarului Cătălin Cherecheș pentru încrederea acordată. Doresc să vă mulțumesc dumneavoastră domnilor consilieri pentru votul pe care mi l-ați acordat. Votul dumneavoastră mă onorează și mă responsabilizează în același timp. Mă bazez pe o colaborare fructuoasă în Consiliul Local, mă bazez pe experiența dumneavoastră și pe faptul că avem ca și principală preocupare binele cetățenilor municipiului Baia Mare, preocupări care se vor axa pe ideile de profesionalism, de transparență decizională, pe respect reciproc și pe spirit civic. Îmi propun și îmi doresc ca fiecare să fim buni. Cetățenii care ne-au dat mandatul pentru acest consiliu ne-au trimis aici pentru a rezolva problemele urbei cu responsabilitate și cu seriozitate. Mă bazez de asemenea pe profesionalismul personalului din aparatul de specialitate a primarului. Sunt oameni deștepți, cu respect civic și împreună cu consilierii locali vom continua proiectele începute și vom demara altele noi”, a declarat Marinel Rob, viceprimarul municipiului Baia Mare cu atribuții de primar interimar.
Istvan Ludescher și-a aluat astăzi rămas bun de la activitatea administrativă. După ce a slujit comunitatea timp de peste 20 de ani, astăzi mandatul lui de primar interimar al municipiului Baia Mare a expirat. Acesta a ales să nu canideze pe un loc eligibil pe listele UDMR-ului, liste depuse pentru alegerile locale din 5 iunie.
„Vreau să îi mulțumesc lui Cătălin Cherecheș care din păcate nu poate să fie aici cu noi, la Consiliul Local. Eu îmi exprim regetul profund pentru lipsa dumnealui dar sper că până la urmă se va face dreptate. Eu cel puțin, personal cred în primul rând în justiția divină care va face dreptate dacă restul întârzie să facă dreptate. Această dreptate să fie în favoarea domnului primar Cătălin Cherecheș”, a spus Istvan Ludescher, fostul primar interimar al municipiului Baia Mare.
Marinel Rob va face echipă de conducere cu Noemi Vida. Reprezentantă a UDMR, filiala Baia Mare, aceasta este la al treilea mandat în Consiliul Lcal și pentru funcția administrativă a fost aleasă cu 19 voturi din 22 exprimate.
Simona Vasiac