AcasăActualitatePoliticALIANȚĂ – PNL Maramureș rămâne pe dinafară. PSD și PER și-au dat...

ALIANȚĂ – PNL Maramureș rămâne pe dinafară. PSD și PER și-au dat mâna pentru majoritate în Consiliul Județean

spot_img

DISTRIBUIȚI

Partidul Social Democrat Maramureș și organizația județeană a Partidului Ecologist Român sunt de astăzi partenere în cadrul unui protocol. Actul a fost semnat de reprezentanții celor două formațiuni politice în cadrul unei conferințe de presă organizată la sediul PSD Maramureș. Odată semnat, în cadrul Consiliului Local și cel Județean Maramureș a fost astfel creată o majoritate încât toate forțele politice sunt unite, mai puțin Partidul Național Liberal, organizație care a rămas în opoziție.

În urma alegerilor din 5 iunie, Partidul Social Democrat Maramureș a câștigat detașat la nivelul Consiliului Județean. Rezultatul l-a determinat pe liderul PSD, Gabriel Zetea, să semneze un protocol de colaborare cu Coaliția pentru Baia Mare, UDMR, Partidul Mișcarea Populară și astăzi cu cei de la Partidul Ecologist Român.

„Ne bazăm unii pe alții, pe cuvântul pe care îl avem fiecare și pe experiența în administrație pe care o avem acumulată fiecare partid politic. Eu am încredere în experiența pe care domnul Cristian Anghel poate să o aducă în Consiliul Județean Maramureș în a ne ajuta în demersurile pe care le vom avea în următorii patru ani de zile în ceea ce privește finalizarea celor două proiecte extrem de importante pentru județul Maramureș. Vorbim aici de Sistemul de Management Integrat al Deșeurilor și de Aeroportul Internațional Baia Mare, dar și de demararea unor proiecte noi care privesc îmbunătățirea infrastructurii rutiere județene”, a spus Gabriel Zetea, președintele Partidului Social Democrat Maramureș.
Fostul primar al municipiului Baia Mare, Cristian Anghel, cel care conduce frâiele Partidului Ecologist Român la nivelul județului va activa în administrația județeană.

„În acest moment sunt mai aplecat spre zona județeană decât cea locală din diverse motive și pe baza unor argumente. Ca și partid am încercat să avem o atitudine constructivă în toată această perioadă și ne dorim ca și în continuare să ne păstrăm același ritm. În intenția noastră pozitivă de a susține proiectele județului ne-am repliat într-un asemenea protocol care are un plan administrativ și unul politic. Încercăm să găsim soluții împreună pentru oraș și județ. Știm ceea ce avem de făcut și sper ca această colaborare să se transforme într-o atitudine benefică și efectivă pentru binele județului”, a declarant Cristian Anghel, președintele Partidului Ecologist Român, filiala Maramureș.

În urma protocoalelor semnate în această perioadă singurul partid care a rămas pe dinafară este PNL. Astfel, liberalii vor fi în opoziție atât la nivelul Consiliului Local cât și cel Județean, fără a putea să schimbe nimic, aceștia fiind reprezentați în număr redus.
Simona Vasiac

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA