Asociația Esperando implementează începând cu această lună proiectul „ Cultura și tradițiile – mijloace terapeutice”, proiect cofinanțat de Consiliul Județean în cadrul Programului județean pentru proiecte și acțiuni culturale pe anul 2016.
Prin acest proiect se are în vedere oferirea persoanelor cu dizabilități a unor oportunități de participare la viața culturală a comunității.
Ideea de proiect s-a născut din necesitatea de îmbunătățire a calității vieții pentru persoanele cu nevoi speciale. S-a constatat că arta este atât un mod de comunicare, cât și o terapie pentru persoanele cu dizabilități și nu numai. Realizarea unor lucrări artistice le oferă acestora o mare satisfacţie, le dă încredere în forțele și capacitățile lor și le deschide o nouă lume pentru a se exprima. Persoanele cu nevoi speciale demonstrează adesea că pot realiza adevărate opere de artă.
În cadrul proiectului, astăzi, 22 iunie, a fost organizată o tabără culturală adaptată persoanelor cu dizabilități la Muzeul Satului din Sighetul Marmaţiei. Acestora li s-au alăturat și două clase de elevi de la Şcoala cu clasele I-VIII nr. 10 din Sighetu Marmației.
În cadrul taberei participanții au avut ocazia să viziteze muzeul, să descopere tradiții, meșteșuguri și obiceiuri ale Maramureșului. Apoi s-au așternut cu toții la pictat căutând să transpună pe hârtie sau pânză impresiile acestei vizite. În final, fiecare participant a fost recompensat cu câte un premiu.