- Duminică, 19 iunie 2016, de la ora 17,00, Preasfinţitul Părinte Iustin Sigheteanul a participat la Procesiunea de Rusalii, intitulată „Spre Sfânta Treime”, în fruntea a numeroși credincioşi.
- Procesiunea face parte din activităţile Zilelor Culturale ale municipiului Baia Mare, care se desfăşoară în fiecare an, la Pogorârea Sfântului Duh şi la sărbătoarea Sfânta Treime, ca urmare a unei înţelegeri între Episcopia Maramureşului şi Sătmarului, Primăria şi Consiliul Local Baia Mare.
Evenimentul a început cu o rugăciune de binecuvântare, rostită de Preasfinţitul Părinte Iustin Sigheteanul, la „Troiţa Eroilor” din Piaţa Revoluţiei din Baia Mare, situată în centrul municipiului.
A urmat apoi procesiunea, care s-a derulat pe străzile municipiului Baia Mare, având ca punct terminus Catedrala Episcopală „Sfânta Treime”, pentru a continua apoi cu Vecernia Plecării Genunchilor.
Îmbrăcaţi în frumoase costume populare, în coloane ce s-au întins pe sute şi sute de metri, credincioşii, în frunte cu preoţii lor din parohii, au străbătut traseul, înălţând cântece de slavă lui Dumnezeu pentru tot ceea ce face pentru noi.
La procesiune, ca în alţi ani, au luat parte preoţii din Baia Mare şi parohiile învecinate, în frunte cu credincioşii pe care îi păstoresc, asociaţii ale tinerilor din Eparhie: ASCOR, ATOCEM a tinerilor Catedralei, Asociaţia Tinerilor Ortodocşi din Protopopiatul Baia Mare (ATOPBBM), elevi seminarişti din Baia Mare, preoţii şi slujitorii Catedralei, împreună cu credincioşii care o frecventează, cu icoane în mâini şi ripide.
„Procesiunea se intitulează Spre Sfânta Treime pentru că noi, de la naştere până la mormânt suntem într-o călătorie spre iubirea, spre slava şi lumina Preasfintei Treimi, a spus Preasfinţitul Părinte Iustin Sigheteanul. Dacă ne gândim că fiecare dintre noi, după botez, devenim fii ai lui Dumnezeu şi intrăm în familia Preasfintei Treimi, în Duh, deocamdată, nu în trup, şi după sfârşitul vieţii noastre intrăm cu sufletul în iubirea şi lumina Preasfintei Treimi, cei care am mărturisit credinţa în Sfânta Treime, şi cei care am mărturisit credem şi mărturisim că Iisus este Hristos, Fiul Dumnezeului celui viu, Mântuitorul lumii. Această mărturisire prin procesiune în public, într-o societate care trăieşte în jurul bisericii, dar este neîmbisericită în marea ei majoritate şi care nu mai doreşte ajutorul lui Dumnezeu prin biserică, este, poate, mişcată de aceste manifestări ale credinţei şi inspirată şi insuflată de aceste mărturisiri ale credinţei publice, prin procesiune.
Procesiune în timpul căreia credincioşii se roagă, cântă cântările sfinte şi mărturisesc adevărurile de credinţă şi poartă cele mai preţioase odoare, care sunt sfintele noastre icoane: ale Mântuitorului, ale Maicii Domnului, ale Preasfintei Treimi, ale Pogorârii Duhului Sfânt şi ale tuturor Sfinţilor. Procesiunea nu este o rutină. Nu este un gest banal, este un act de cult, de mărturisire de credinţă.”
Intitulată „Spre Sfânta Treime”, procesiunea de Rusalii, ca o binecuvântare pentru Baia Mare, poartă acest nume şi din alte motive: în primul rând, de cinstire a Sfintei Treimi, alături de cinstirea sărbătorii Pogorârea Sfântului Duh, Sfânta Treime fiind sărbătoare împărătească ce se ţine în prima zi după Rusalii, luni, 20 iunie 2016, iar în al doilea rând, însemnând locul unde se încheie procesiunea, deci Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Baia Mare.
Deşi parcurs pe o căldură toridă, traseul Procesiunii „Spre Sfânta Treime” nu a fost simţit ca o povară de către participanţi, ci mai mult ca o uşurare de păcatele şi grijile cotidiene.