AcasămodeleTRAGEDIE - Un copil de un an și patru luni a fost...

TRAGEDIE – Un copil de un an și patru luni a fost găsit mort într-o fosă septică

spot_img

DISTRIBUIȚI

Tragedie fără margini! Un copil în vârstă de un an şi patru luni din comuna Rodna, judeţul Bistriţa-Năsăud, a murit după ce a căzut într-o fosă septică, acesta fiind găsit după peste cinci ore de căutări, arată Agerpres.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bistriţa-Năsăud, Virginia Pîrlea,dispariţia copilului a fost sesizată joi seara, în jurul orei 19.00, de către mama băiatului, după ce minorul fusese lăsat nesupravegheat o perioadă.

Circa o sută de persoane – localnici, pompieri, jandarmi şi poliţişti – au participat la acţiunile de căutare.

Pentru că în apropierea casei în care locuia cel mic cu părinţii săi se află mai multe fose septice, la locul căutării a fost adusă şi o vidanjă, iar în cele din urmă trupul neînsufleţit a fost găsit într-o astfel de fosă.

La fel de tragic este faptul că tatăl sugarului a ajuns acasă cu doar cinci minute înainte de a fi descoperit trupul copilașului, iar vestea l-a doborât pe bărbat. A făcut un atac de panică și a avut nevoie de îngrijiri medicale. El a ajuns târziu acasă pentru că muncea într-o zonă fără semnal și nu a putut fi contactat pentru a i se spune ce s-a întâmplat.

Poliţiştii au deschis dosar penal pentru ucidere din culpă şi urmează să stabilească exact condiţiile în care s-a produs decesul copilului.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA