Polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului PF Valea Vișeului au descoperit, ieri, 12 iunie, pe DJ 185, un autoturism abandonat în care au fost observate mai multe colete cu țigări.
Mașina si coletele au fost duse la sediul sectorului în vederea continuării cercetărilor, în urma inventarierii coletelor a rezultat cantitatea de 1.410 pachete cu țigări de proveniență ucraineană, în valoare de 12.700 lei.
Țigările au fost confiscate, iar în continuare se fac verificări în vederea identificării persoanelor implicate și a documentării întregii activități infracționale.
Azi dimineață, un echipaj al poliției de frontieră de la Sectorul PF Sighetu Marmației a descoperit în apropierea frontierei 4 colete voluminoase care conțineau cantitatea de 3.000 pachete cu țigări de proveniență ucraineană.
Țigările, în valoare de 27.000 lei, au fost confiscate, iar politistii de frontiera efectueaza verificări în vederea identificării persoanelor implicate și a documentării întregii activități infracționale.