Absolvenții instituțiilor de învățământ, în vârstă de minimum 16 ani, pot beneficia de o indemnizație de șomaj pentru o perioadă de 6 luni, dacă se înregistrează ca persoană în căutarea unui loc de muncă, în cel mult 60 de zile calendaristice de la data absolvirii.
Indemnizația de șomaj acordată absolvenților promoției 2016 reprezintă 50% din valoarea indicatorului social de referință al asigurărilor pentru șomaj și stimulării ocupării forței de muncă în vigoare.
Pentru a putea primi această indemnizație, absolvenții trebuie să se înregistreze la agenția de ocupare a forței de muncă din raza căreia își au domiciliul.
Actele necesare pentru înregistrarea absolventului ca persoană în căutarea unui loc de muncă, sunt: actul de identitate, în original și copie; actele de studii și de calificare sau adeverința din care să rezulte data absolvirii, în original și copie; adeverința medicală din care să rezulte că persoana este clinic sănătoasă sau aptă de muncă ori că are eventuale restricții medicale.
Sursa: rtv.net