O fostă producătoare de emisiuni la MTV a ajuns primar într-o comună din Arad, unde s-a stabilit de câțiva ani. Potrivit News.ro, Irina Onescu, în prezent organizatoare de festivaluri de muzică în ţară, a părăsit Bucureştiul în urmă cu câţiva ani şi s-a instalat într-un sat arădean cu 500 de locuitori.
Are 31 de ani şi a fost aleasă primar cu doar trei voturi în plus faţă de principalul său contracandidat, ea spunând că a fost ”o curiozitate” pentru mulţi localnici, pentru că s-a diferenţiat de restul candidaţilor prin modul de a-i aborda pe oameni.
”I-am însoţit pe părinţi în delegaţiile pe care le aveau în vestul ţării. Ei sunt geologi, astfel că împreună cu ei şi cu fratele meu mai mare, Filip (34 de ani), am colindat de mică toţi munţii din bazinul Văii Mureşului. Deşi nu avem rădăcini în zonă, ne-am îndrăgostit iremediabil de aceste meleaguri şi de oamenii locului, iar în 1991 părinţii au decis să cumpere o casă bătrânească în satul Petriş. De atunci, toate vacanţele le-am petrecut aici”, spune primăriţa.
În 2011, bucureşteanca a revenit la Petriş, unde a decis să se stabilească definitiv. Nu a lăsat, însă, afacerile şi a devenit organizator de evenimente, mai ales festivaluri de muzică: ”Am pus bazele unui proiect original: Route68 Summerfest. Este vorba despre un festival care s-a desfăşurat La Gurasada Park (judeţul Hunedoara) în perioada 2011-2014. Zdob şi Zdub, Cargo, Vama, Paraziţii, Viţa de Vie, Suie Paparude, Guess Who şi multe alte nume cunoscute, în total peste 80 de artişti, au concertat pe scena evenimentului de-a lungul celor patru ediţii”.
A ales să candideze independentă, fără sprijin politic, pentru că ”dependenţa este prin definiţie nocivă, iar la sat doctrina de partid este egală cu zero”. ”În comunităţile mici, oamenii nu au timp să filozofeze şi nici nu înţeleg astfel de concepte sau valori. Ei aleg primarul după culoarea sufletului, nu după culoarea politică”, spune Irina, care a câştigat cu doar trei voturi a avut în plus faţă de principalul concurent.