Poliţiştii cer ajutorul populaţiei pentru prinderea unui bărbat originar din Tecuci, județul Galați, pe numele căruia a fost emis un mandat european de arestare de către autorităţile portugheze.
În decembrie 2014, Mihai Răzvan Oprea (35 de ani) a violat-o pe fiica în vârstă de 17 ani a concubinei sale portugheze, după care a sugrumat-o până când biata copilă a rămas fără suflare.
Crima a avut loc în Portugalia şi se pare că atât gălăţeanul, cât şi iubita lui portugheză ar fi fost cunoscuţi ca având probleme cu drogurile și este posibil ca îngrozitoarele fapte se se fi comis pe fondul consumului de stupefiante. După crimă, bărbatul se pare că ar fi încercat să ascundă cadavrul victimei într-o pădure din zonă.
”Bărbatul este urmărit la nivel internațional cu mandat European de arestare, emis de autoritățile portugheze, pentru săvârșirea infracțiunilor de viol și omor. Ca semnalmente, individul are 1,80-1,89 metri înălţime, o greutate de aproximativ 80 de kilograme, părul șaten, ochii căprui și fața ovală. Persoanele care pot oferi informaţii care să conducă la găsirea bărbatului sunt rugate să sune la numărul unic de urgenţă – 112, sau să anunţe cea mai apropiată unitate de poliţie”, este apelul poliţiștilor gălăţeni, tranasmis de Ştefan Gohoreanu, de la IPJ Galaţi.
libertatea.ro