Prejudiciul identificat din evaziune fiscală se ridică, în primele patru luni ale acestui an, la 2,9 miliarde lei, pierderea fiscală fiind diminuată cu 569 milioane lei, potrivit datelor prezentate duminică de ministrul Finanțelor, Anca Dragu, la Digi 24.
„Există evaluări cu privire la evaziunea fiscală, la economia subterană. Evaluările acestea sunt făcute, în special, de instituții care au această posibilitate și mă refer aici la INS (Institutul Național de Statistică n.r) și chiar SRI. În primele patru luni ale anului avem un prejudiciu identificat de 2,9 miliarde lei. Avem măsuri asiguratorii de 1,68 miliarde lei, avem amenzi plus confiscări de 94 milioane lei aferente prejudiciilor anterioare. Avem o diminuare a pierderii fiscale de 569 milioane lei”, a spus Dragu.
Ministrul Finanțelor a precizat, de asemenea,că ANAF este în curs de implementare a unui nou sistem IT, care „va aduce muniție în plus”, în combaterea evaziunii fiscale.
„Lupta cu evaziunea fiscală nu este una simplă, iar măsurile pe care le are în vedere ANAF încep de acum 2-3 ani, când ANAF s-a aflat în proces de evaluare teritorială. Apoi, suntem în plin proces de introducere a unui sistem IT la ANAF. Practic, nici informații de calitate nu putem să avem, nici în timp real. Dacă ministrul Finanțelor vrea să apese un buton să vadă toate încasările în fiecare moment și pe județe este un pic mai greu în acest moment. Datele în timp real se culeg cu mai multă dificultate. Dar introducerea unui nou sistem IT, proces demarat cu ceva timp în urmă și care va fi finalizat undeva în 2018-2019, va aduce muniție suplimentară ANAF în combaterea evaziunii fiscale”, a explicat Anca Dragu.
Potrivit acesteia, sectoarele cu cea mai mare evaziune fiscală sunt tutun, alcool și petrol.
„Noi, din încasările pe care le vedem și din estimări considerăm că acest proces a fost redus în timp, în special pe țigări. Am introdus aceste elemente de trasabilitate, la țigări de exemplu. Sunt multe măsuri care se iau. Poate nu sunt atât de spectaculoase”, a precizat ministrul Finanțelor.