Opoziția din Venezuela și oficiali guvernamentali au anunțat sâmbătă că s-au întâlnit cu un grup de mediatori în Republica Dominicană pentru a pune bazele unui dialog pe fondul impasului politic și adâncirii crizei economice, informează Reuters și DPA.
Țara din OPEC (Organizația Țărilor Exportatoare de Petrol) suferă de o recesiune severă, din cauza scăderii prețului petrolului și a unui model economic socialist în colaps. Președintele Nicolas Maduro este blocat într-un impas cu legislativul după ce opoziția a câștigat o majoritate zdrobitoare anul trecut.
Ambele părți au declarat că s-au întâlnit cu fostul prim-ministru spaniol Jose Luis Rodriguez Zapatero și foștii președinți Martin Torrijos din Panama și Leonel Fernandez al Republicii Dominicane. Vineri, Departamentul de Stat american a anunțat că secretarul de stat John Kerry a discutat cu Zapatero pentru a saluta inițiativa și a declarat că Statele Unite sunt gata să-i ajute pe mediatori.
Coaliția de opoziție Unitatea Democratică a anunțat că reprezentanții săi au declarat mediatorilor că orice discuții cu guvernul ar trebui să includă un referendum pentru revocarea lui Maduro, eliberarea din închisoare a liderilor opoziției, asistență umanitară externă pentru a face față penuriei cronice și respectarea legilor adoptate de parlament.
Ministrul de externe Delcy Rodriguez a condus delegația guvernului venezuelean într-o locație neprecizată din Republica Dominicană, unde s-a întâlnit cu trei parlamentari ai opoziției, a anunțat canalul regional de televiziune Telesur.
Economia Venezuelei, puternic dependentă de exporturile de petrol, s-a prăbușit, în parte după scăderea bruscă a prețului petrolului, provocând penurie de alimente, de bunuri de larg consum, medicamente, în timp ce întreruperile de electricitate s-au extins și multe birouri guvernamentale sunt deschise doar două zile pe săptămână pentru a economisi energia electrică, amintește DPA.
Adunarea Națională unicamerală a Venezuelei a blocat în această lună o încercare a lui Maduro de a decreta puteri speciale pentru el însuși și
armată. Opoziția, care a câștigat o majoritate legislativă în decembrie, îl acuză pe Maduro că pregătește o dictatură.
Opoziția venezueleană încearcă să forțeze organizarea unui referendum pentru revocarea lui Maduro, deși autoritățile electorale au respins o petiție
la începutul lunii mai, cu 1,8 milioane de semnături.