Secretul vieţii chinezului Li Ching Yuen, care a trăit un număr uimitor de 256 de ani, stă în hrana sa zilnică pe bază de ierburi. Prestigioasa publicaţie americană “New York Times” scria în 1930 că Wu Chung-Chieh, un profesor de la Universitatea din Chengdu, a descoperit în documentele imperiale că guvernul chinez l-a felicitat pe Li Ching-Yuen în anul 1827, cu prilejul împlinirii vârstei de 150 de ani, iar documentele de mai târziu relevă că oficialii l-au gratulat în 1877 de ziua lui la 200 de ani.
În 1928, un corespondent al “New York Times” a scris că mulți dintre bătrânii comunităţii sale aveau bunici care l-au cunoscut când erau băieți și că el era deja matur. Conform relatărilor, Li Ching Yuen a avut o carieră de fitoterapeut. Încă de la vârsta de 10 ani aduna ierburi de prin lanțuri muntoase și a deprins tainele naturii privind efectele miraculoase a ierburilor asupra longevităţii. Timp de aproape patruzeci de ani a mâncat doar mâncare de plante, cum ar fi
23 de neveste şi peste 200 de copii
În 1749, la vârsta de 71 de ani, s-a înregimentat în armata chineză, ca profesor de arte marțiale. Li a avut mult succes la femei. A fost însurat de 23 de ori şi a avut peste 200 de copii. În primii 70 de ani a adunat ierburi din Kansu, Shansi, Tibet, Annam, Siam și Manciuria.
Negustor după 100 de ani
După vârsta de 100 de ani s-a făcut negustor. Trăia din vânzarea ierburlor adunate de alţii. El ar fi fost depăşit în etate, potrivit unuia dintre discipolii săi, de un bărbat în vârstă de 500 de ani, care l-a învăţat pe Li exerciții de Qigong şi i-a dat recomandări privind dieta de viaţă lungă. În afară de Qigong şi o dietă bogată în verdeţuri, ce altceva putem învăța de la acest maestru al longevității? Pe patul de moarte, conform relatărilor vremii, Li ar fi spus : „Am făcut tot ce era de făcut în această lume”.
Citește continuarea AICI