Una dintre principalele cauze ale producerii accidentelor rutiere o reprezintă traversarea neregulamentară. Un eveniment rutier generat de această încălcare legislativă s-a produs ieri pe raza municipiului Baia Mare şi s-a soldat cu rănirea unui tânăr de 15 ani.
Tânărul, în calitate de pieton, s-a angajat în traversarea străzii Lunci din municipiu prin loc nepermis şi fără să se asigure. Astfel, a fost surprins şi accidentat de un autoturism condus de un băimărean în vârstă de 40 de ani.
În urma leziunilor suferite, pietonul a fost transportat la spital unde a rămas internat sub supraveghere medicală. Testarea cu aparatul etilotest a relevat că cei doi participanţi la trafic nu se aflau sub influenţa băuturilor alcoolice. Poliţiştii continuă cercetările.
Pentru evitarea unor asemenea situaţii, polițiștii recomandă următoarele:
Traversaţi strada numai prin locurile marcate şi semnalizate cu indicatoare!
În intersecţie fără marcaj pietonal, traversaţi pe la colţul străzii, numai după o temeinică asigurare!
Deplasaţi-vă numai pe trotuare, iar în lipsa acestora, numai pe partea stângă a drumului public şi cât mai aproape de marginea carosabilului!
Evitaţi să traversaţi strada în fugă!