După 1.096 zile petrecute după gratii, Sorin Apostu, fostul primar al municipiului Cluj-Napoca, a fost pus ieri în libertate de judecătorii Tribunalului Bistrița-Năsăud și eliberat din Penitenciarul Bistrița. El a fost primul deținut care nu a beneficiat de reducerea pedepsei pentru „operele” scrise după gratii.
Sorin Apostu a fost eliberat condiționat ieri după amiază după ce a executat 2/3 din pedeapsa primită pentru fapte de corupție. El a fost condamnat pe 7 iulie 2014 de instanţa supremă la patru ani şi şase luni de închisoare cu executare pentru că a luat mită de la omul de afaceri Călin Stoia.
Sorin Apostu a beneficiat și de 91,16 zile de reducere a pedepsei pentru activitățile desfășurate în penitenciar, însă a fost primul deținut care nu a beneficiat de reducerea pedepsei prevăzută de vechiul Cod Penal pentru cei care scriu, în timp ce se află în închisoare, cărți.
În perioada petrecută după gratii, Sorin Apostu a scris cinci cărți care i-ar fi putut aduce o reducere a pedepsei cu 150 de zile, însă judecătorii bistrițeni au decis că nu au vrut să țină cont de operele scrise de Apostu și nu l-au eliberat condiționat mai repede.
Astăzi, după 1.096 de zile petrecute în penitenciar, Sorin Apostu a fost eliberat după ce judecătorii Tribunalului Bistrița-Năsăud au respins contestația depusă de DNA Cluj în cazul lui Sorin Apostu, prin care a fost pus în libertate condiționat, de Judecătoria Bistrița. Decizia este definitivă.
După nici două ore de la pronunțarea sentinței, Sorin Apostu a fost pus în libertate și a fost eliberat din Penitenciarul Bistrița, la ieșirea din penitenciar refuzând să dea declarații presei.
Apostu nu a fost așteptat de nimeni la ieșirea din pentienciar el urcându-se într-un taxi și pornind, cel mai probabil, spre Cluj-Napoca.
„A executat 1.096 de zile, exact fracția de pedeapsă care era prevăzută de lege pentru a fi eliberat condiționat excluzând acele 150 de zile care erau acordate pentru lucrările științifice redactate în penitenciar. Sorin Apostu ar fi avut de executat 1.645 de zile, 1.096 fiind executate. Domnul Apostu va merge înapoi, la USAMV, la catedră, nu vrea să mai aibă nimic de-a face cu politica”, a declarat presei avocata lui Sorin Apostu, Nelia Răzoare.
Sursa: bistriteanul.ro