Acasăsinucidere maramuresIMIGRANȚI - Zeci de români locuiesc în mașini, pe străzile Londrei

IMIGRANȚI – Zeci de români locuiesc în mașini, pe străzile Londrei

spot_img

DISTRIBUIȚI

Imigranți români trăiesc de zece ani în zece mașini parcate lângă B&Q and Asda în Peckham, sudul Londrei, arată o investigație în exclusivitate a The Sun. Există reclamații ale localnicilor legate de comportamentul antisocial al celor din tabăra de mașini. Oficialii englezi au încercat să-i mute, dar cei mai mulți dintre români au revenit.

Andrei stă aici de opt ani și a explicat cum este viața de imigrant în Marea Britanie. „Banii sunt mai mulți aici decât în România. Câștig aici într-o zi cât într-o săptămână acasă. Nu e ușor să trăiești în mașini, dar nu avem altă soluție. Și oricum, e mai bine decât în România”.

Andrei, care are 29 de ani, a spus că trimite mare parte din bani acasă și nu intenționează să rămână de tot în Marea Britanie. „Când o să mă întorc acasă, voi fi bogat. Atunci voi avea o viață bună”, a mai spus românul.

Aproape 20 de persoane trăiesc în mașinile de aici, unii caută să lucreze în construcții, alții primesc beneficii. Multe dintre mașini au cauciucurile dezumflate și geamurile acoperite pentru a evita lumina soarelui. Toate mașinile, cu excepția uneia, au numere de înmatriculare britanice.

Autoritățile au luat puține măsuri legate de aceste persoane, cu toate că au primit reclamații legate de comportamentul antisocial și de zgomotul făcut de românii care la7.30 dimineața beau whisky din sticluțe, imediat cum se trezesc. Unul dintre paznicii din zonă angajați de patronii unui parc de mașini din apropiere a spus că unele dintre aceste persoane stau aici de ani de zile. „Mi-erau simpatici la început, dar am avut probleme că spărgeau mașinile. Nu ar trebui să trăiască așa, e trist”.

Andrei a spus că colegii lui fac până la 250 de lire sterline pe zi (probabil că 250 de lire sterline pe săptămână – n. red.) lucrând ilegal în construcții și că preferă să muncească așa fără instructajul de sănătate și protecția muncii. A mai spus că grupul are și iscoade care îi avertizează dacă apare poliția. Ioan Canaloș de 44 de ani, tată a trei copii, le-a spus reporterilor The Sun că în România a lucrat ca șofer, dar că salariul era mic și nu mai putea să-și întrețină familia. „De aceea am venit aici. Lucrez cât pot și trimit bani acasă. Prefer să fac asta decât să plătesc chirie. Merg în România o dată la câteva luni în vizită, apoi mă întorc aici. Cei mai mulți dintre noi fac asta”, a mai adăugat Canaloș.

Consilierul Michael Situ a spus că autoritățile locale lucrează cu poliția, dar că problema este departe de a fi rezolvată. Oamenii spun că supraviețuiesc mâncând alimente ieftine și consumând băuturi energizante de 49 de penny. Întrebați fiind cum își păstrează igiena corporală, au răspuns: „Plouă aici câteodată, nu-i așa?”

Statisticile arată că în Londra unul din cinci astfel de oameni care trăiesc în mașini sunt români. Oficial, în Marea Britanie sunt 175.000 de români, dar Oficiul Național de Statistică admite faptul că cifra e mult mai mare.

Sursa: ziarulromanesc.net

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA