Polițiștii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Sighetu Marmației au descoperit și confiscat, în ultimele 24 de ore, aproximativ 7.500 pachete cu țigări în valoare de 71.200 de lei.
Trei persoane sunt cercetate pentru contrabandă, iar autoturismul folosit în transportul ţigărilor a fost indisponibilizat până la finalizarea cercetărilor.
În data de 9 mai 2016, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului P.F. Valea Vișeului au oprit pentru control, în Petrova, un autoturism marca Renault, condus de A. A., în vârstă de 40 ani, cu dublă cetățenie, rusă și franceză. În autoturism se mai aflau ca pasageri doi cetăţeni români, N. P. și S. P., în vârstă de 28 şi 30 ani, domiciliaţi pe raza judeţului Maramureş.
În urma controlului efectuat asupra autoturismului, au fost descoperite ascunse mai multe pachete cu țigări de proveniență Belarus, fapt pentru care autoturismul și cele trei persoane au fost conduse la sediul sectorului în vederea continuării cercetărilor.
Cu această ocazie, în mașină au fost descoperite 490 pachete țigări de proveniență Belarus, care erau ascunse în spații special amenajate în podeaua şi sub scaunele acesteia.
Conducătorul auto a declarat că intenționa să transporte țigările în localitatea Sighetu Marmației în vederea comercializării.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă, iar întreaga cantitate de țigări a fost ridicată în vederea confiscării. De asemenea, autoturismul folosit la transportul țigărilor a fost indisponibilizat pentru continuarea cercetărilor.
În dimineața aceleiaşi zile, la nivelul S.P.F. Sighetu Marmației s-a declanşat o acţiune specifică pe linia combaterii contrabandei cu ţigări de provenienţă ucraineană, în zona de responsabilitate.
În jurul orei 10.00, poliţiştii de frontieră au observat în apropiere de râul Tisa, mai multe persoane care transportau către interiorul țării colete voluminoase.
Polițiștii de frontieră au procedat la somarea prin voce a celor în cauză şi deoarece aceştia nu s-au supus somaţiilor, au folosit armamentul din dotare, fiind trase șase focuri de avertisment în plan vertical, cu respectarea prevederilor legale.
În acel moment, cei în cauză au abandonat coletele şi au trecut prin apa râului Tisa, în Ucraina. Imediat au fost anunțate autoritățile de frontieră din Ucraina despre eveniment, concomitent cu dispunerea unor măsuri de supraveghere şi cercetare a zonei.
La fața locului, polițiștii au descoperit 10 colete cu ţigări de provenienţă ucraineană, în urma inventarierii acestora rezultând cantitatea de 5.000 pachete țigări, de proveniență ucraineană, în valoare de 44.800 lei.
Întreaga cantitate de ţigări a fost ridicată în vederea confiscării, iar în continuare se efectuează cercetări în vederea identificării persoanelor implicate şi a documentării întregii activităţi infracţionale.
Tot ieri, polițiștii de frontieră de la Sectorul P.F. Brodina au descoperit, pe timpul exercitării unor misiuni specifice, un colet care conținea 2.000 pachete cu țigări de proveniență ucraineană.
Țigările au fost ridicate în vederea confiscării, iar în continuare se fac verificări în vederea identificării persoanelor implicate şi a documentării întregii activități infracționale. (foto arhiva)