Patrick Ekeng a decedat aseară după o oră şi jumătate de resuscitare și ies la iveală detalii halucinante de la momentul în care fotbalistul a căzut pe teren.
Adrian Ghiţă, un suporter al lui Dinamo, a dezvăluit că el a fost cel care a deschis porţile stadionului pentru a intra ambulanţa cât mai repede pe gazon, fiind luat imediat în primire de jandarmi.
Apoi a detaliat: „Doctoriţa mânca seminţe şi fuma în timpul ăla. A ajuns numai şoferul. Ea venea apoi mergând spre jucător”. De la momentul în care Ekeng s-a prăbuşit pe teren şi a fost urcat în ambulanţă au trecut nu mai puţin de 3 minute!, anunţă gsp.ro.
Şi asta nu e tot. Din momentul în care Ekeng a căzut din picioare și până când a intervenit ambulanța au trecut aproape 3 minute! În tot acest timp, Mircea Rednic și jucătorii dinamoviști au făcut semne disperate spre ambulanță pentru a interveni, însă aceasta se afla încă pe pistă, ocolind terenul pentru a nu intra pe iarbă. Abia după aproape 3 minute, Ekeng a fost pus pe targă și transportat de urgență la Spitalul Floreasca, unde a decedat după o oră și jumătate de încercări de resuscitare. La stadion erau două ambulanțe, așa cum prevende regulamentul, una rămânând nemișcată în zona Peluzei Nord.
Sursa: stiripesurse.ro