Dacă acum, la modă, sunt felicitările virtuale şi sms-urile cu ocazia sărbătorilor, fie că este vorba de Crăciun, Anul Nou sau Paşte, în perioada de dinainte de era Internetului şi a telefoanelor mobile, urările se făceau prin scrisori sau felicitări frumos colorate. Unele au fost, însă, cenzurate de autorităţile de atunci.
Pe internet există, expuse spre vânzare, o multitudine de felicitări din perioada interbelică, dar şi din timpul celor două războaie mondiale.
Ouă roşii, colorate sau încondeiate, tineri îndrăgostiţi, copii, flori de primăvară, peisaje din natură, iepuraşi, miei. Cam acestea erau felicitările care se trimiteau de Paşte în perioada interbelică. Cele mai multe aveau un mesaj comun: „Hristos a înviat!”.
Felicitare cenzurată în 1942
În perioada respectivă, în care telefonul exista în foarte puţine case , exista obiceiul de a se trimite felicitări în cadrul aceluiaşi oraş. Un exemplu este şi felicitarea de mai jos, din 1942, trimisă de un domn pe nume Goellner Karoly către un altul – Liviu Groza, directorul Băncii „Vulturul” din Deva, în care îi ura lui şi soţiei următoarele: „Vă doresc mult preastimate director şi stimatei doamne sărbători pascale fericite şi vesele. Vă salut şi vă sărut mâna”.
„La Deva locuia Petru Groza (prim-ministru în regimul comunist între 1945 şi 1952 n.r.), el era unul dintre cei mai bogaţi oameni din România şi e posibil ca acolo să fie taina cenzurii. Atunci, autorităţile erau cu trupele germane, iar el de partea cealaltă. Serviciul de cenzură punea ştampila cenzurat ca să îşi facă datoria. Bănuiesc că nu este nimic subversiv în respectiva felicitare”, a afirmat istoricul Dan Falcan contactat de Descoperă.
De precizat că pe unul dintre fiii lui Petru Groza îl chema Liviu, însă în 1942 avea 17 ani şi este puţin probabil să fi fost el.
În perioada celui de Al Doilea Război Mondial a funcţionat Serviciul de cenzură instaurat de mareşalul Ion Antonescu care cenzura şi scrisorile soldaţilor de pe front care puteau demoraliza populaţia
„Au fost mulţi oameni de cultură care au lucrat la cenzura antonesciană, inclusiv prolecultisul Mihai Beniuc. Erau cenzurate, în special, scrisorile de pe front pentru a nu fi transmise celor de acasă plângerile soldaţilor de pe front, nemulţumiţi că nu primeau hrană suficientă sau erau nemulţumiţi de comportamentul comandanţilor germani”, a mai spus Dan Falcan.
Vezi alte felicitări AICI