Germania intenţionează să limiteze drastic accesul la indemnizaţiile sociale pentru imigranţii din Uniunea Europeană, prin urmarea exemplului Marii Britanii, măsura vizându-i în special pe cei din ţările din Europa Centrală şi de Est, inclusiv din România şi Bulgaria, relatează RTBF.
Potrivit proiectului de lege elaborat de ministrul social-democrat al Muncii, Andrea Nahles, cetăţenii europeni care locuiesc în Germania vor fi de acum înainte excluşi de pe lista celor care primesc ajutoare sociale dacă nu lucrează.
Textul, criticat puternic de opoziţie, prevede ca imigranţii intraeuropeni fără un loc de muncă să nu poată avea acces la ajutoarele publice decât după cinci ani de şedere în Germania.
Ministrul a dat asigurări că proiectul de lege corespunde „practicii curente” şi că acest termen de cinci ani este în toată Europa un termen riguros.
Cei care nu vor mai putea beneficia de indemnizaţii sociale vor avea posibilitatea, cu toate acestea, să solicite o alocaţie tranzitorie de o lună, acordată o singură dată şi care are rolul de a acoperi cheltuielile elementare (hrană, îngrijire, adăpost).
Posibilitatea acordării unui împrumut pentru acoperirea cheltuielilor de întoarcere în ţara de origine este de asemenena prevăzută.
Aceste măsuri, care trebuie încă adoptate în Consiliul de miniştri şi validate de parlamentari, sunt propuse urmând exemplul cerinţelor premierului briranic, David Cameron, care vrea să reducă numărul de imigranţi intraeuropeni pe teritoriul britanic.
Măsura, considerată discriminatorie în contextul principiului european privid libera circulaţie, a generat îngrijorări în rândul ţărilor din Europa Centrală şi de Est, ai cărei cetăţeni sunt vizaţi.
Mediafax