Doi tineri, care au pretins a fi reprezentanţi ai unei societăţi comerciale de furnizare a energiei electrice, au pătruns în locuinţa unei băimărence şi au reuşit astfel să-i sustragă suma de 1.850 lei. Poliţiştii desfăşoară activităţi pentru identificarea autorilor şi recuperarea prejudiciului.
Ieri, 26 aprilie, o băimăreancă a sesizat poliţia cu privire la comiterea unui furt. Ea a declarat că la locuinţa ei s-au prezentat doi tineri necunoscuţi, care au pretins a fi reprezentanţi ai unei societăţi comerciale de furnizare a energiei electrice şi au informat-o că, deoarece în luna precedentă i s-au încasat 60 de lei în plus la factură, au venit să-i restituie acea sumă. I-au oferit femeii suma de 200 de lei, aceasta le-a dat restul de 140 de lei iar apoi unul dintre ei a invocat necesitatea de a efectua unele verificări. Femeia s-a deplasat cu acesta în altă încăpere iar după plecarea lor şi-a dat seama că i-au fost sustraşi 1.850 lei.
Poliţiştii Biroului de Investigaţii au întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat şi continuă cercetările în vederea identificării autorilor şi a recuperării prejudiciului.
Pentru a nu deveni victime ale infracţiunii de furt, poliţiştii vă recomandă să nu permiteţi accesul persoanelor necunoscute în locuinţă, să manifestaţi prudenţă atunci când sunteţi abordat de persoane necunoscute care pretind a fi reprezentanţi ai diverselor instituţii.
Dacă, din diferite motive, aţi primit în casă persoane necunoscute, nu le lăsaţi nesupravegheate nici un moment şi nu vă lăsaţi bunuri de valoare la vedere.
Reţineţi cât mai multe semnalmente ale persoanelor pe care le primiţi în casă!