AcasăMARAMURESUL ISTORICSE ÎNTORC LA STATUTUL DE DINAINTE - Locuitorii din Dragomireşti au votat...

SE ÎNTORC LA STATUTUL DE DINAINTE – Locuitorii din Dragomireşti au votat ca oraşul să se transforme din nou în comună

spot_img

DISTRIBUIȚI

Duminică, 24 aprilie, locuitorii oraşului Dragomireşti au trecut pe la urne şi au votat. Nu şi-au ales încă primar şi nici preşedinte, au votat în cadrul referendumului de revenire a oraşului la statutul de comună. 

În baza Legii nr. 332/2004, comuna Dragomirești a fost declarată oraș dar după ce taxele şi impozitele locuitorilor au explodat, tot mai multe voci din comunitate s-au ridicat cerând revenirea la statutul de comună.

Astfel, pe data de 24 aprilie, 2.617 riverani au fost chemaţi la urne să voteze. Au trecut pe la secţiile de votare 871, întrunind astfel condiţia pentru validdarea referendumului, de a vota 30% dintre localnicii cu drept de vot înscrise pe listele electorale. O altă condiţie a fost ca 25% dintre acestea să voteze favorabil a fost îndeplinită pentru că 826 au votat „DA” pentru revenirea la statutul de comună.

Au votat „NU” 44 de persoane iar un vot a fost declarat nul.

Prin validarea referendumului din data de 24 aprilie 2016, cetățenii și-au exprimat opțiunea în vederea revenirii la rangul de comună. Procedura în vederea trecerii la rangul de comună presupune inițierea unui proiect de lege și adoptarea legii în Parlamentul României.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA