Actorul american și apărătorul drepturilor omului George Clooney a participat duminică la Erevan la marșul miilor de armeni care au marcat împlinirea a 101 de ani de la genocidul suferit de armenii din Turcia în timpul Primului Război Mondial, informează agenția France Presse (AFP).
Pledând de mult timp pentru recunoașterea ca genocid a masacrării în 1915 a sute de mii de armeni — un milion și jumătate, potrivit armenilor, în timp ce turcii susțin că au fost uciși între 300.000 și 500.000 de armeni — George Clooney a sosit sâmbătă în fosta republică sovietică să se alăture marșului anual.
Actorul George Clooney, președintele armean Serje Sarkissian și mii de armeni au mărșăluit spre vârful colinei unde este ridicat un memorial al genocidului și au depus flori la flacăra eternă în memoria victimelor. Servicii comemorative au avut loc în mai multe biserici din țară.
George Clooney împreună cu Elie Wiesel sunt co-președinți ai comisiei de selecție pentru acordarea premiului Aurora pentru trezirea umanității (Aurora Prize for Awakening Humanity) inițiat spre a fi acordat în memoria genocidului armean unor persoane individuale din întreaga lume care își asumă riscuri pentru a-i ajuta pe semeni să supraviețuiască.
Genocidul „face parte din istoria Armeniei și este, de asemenea, o parte din istoria lumii, nefiind durerea unei singure națiuni”, a spus actorul la sosirea la Erevan.
Armenii susțin că un milion și jumătate de bărbați, femei și copii armeni au fost uciși de turci în timpul Primului Război Mondial de teamă că vor ajuta armata rusă să intre în Imperiul Otoman, și consideră că a fost vorba despre un genocid.
Turcii afirmă că armenii au ridicat armele împotriva otomanilor pentru a ajuta forțele ruse să invadeze țara și că în aceste ciocniri au fost uciși între 300.000 și 500.000 de armeni, precum și la fel de mulți turci, menționează AFP.