AcasăActualitateSocialSFATURI - Trucuri de frumusețe de pe vremea bunicii

SFATURI – Trucuri de frumusețe de pe vremea bunicii

spot_img

DISTRIBUIȚI

Oricât de moderne au ajuns metodele de înfrumuseţare din prezent, nu este rău să ţineţi cont de sfaturile pe care vi le dau mamele sau bunicile voastre. Dacă în prezent unele adolescente arată de 30 de ani pentru că folosesc prea multe tratamente pentru ten, bunicile noastre au apelat la metode naturale de a-şi etala frumuseţea.

Trucurile de frumuseţe folosite de bunicile noastre erau extrem de ingenioase şi cele mai multe din ele pot fi aplicate şi astăzi, mai ales că se bazează pe produse naturale care ajută la regenerarea şi curăţarea organismului.

Cele mai frecvente metode de înfrumuseţare folosite în trecut au fost analizate şi de specialiştii în cosmetică care au explicat efectele benefice ale acestora.

Scrub din zahăr

In trecut, pentru curăţarea feţei, femeile foloseau zahăr pentru a îndepărta celulele deteriorate, punctele negre şi pentru a conferi tenului un aspect mătăsos. Zahărul era amestecat cu apă astfel încăt să se topească încet şi să formeze o pastă mai moale. Se folosea pe post de scrub pentru ten şi se curăţa faţa cu un tifon îmbibat în această pastă. La final, faţă se clătea cu multă apă.

Specialiştii spun că trucul are un efect benefic pentru piele fiindcă zahărul este cel mai delicat exfolient. Importantă nu este doar curăţarea tenului ci şi hidratarea acestuia ulterior. Apa hidratează tenul în urma porilor deschişi şi asigură flexibilitatea pielii.

Păr ondulat doar cu agrafe

Ondulatorul era inexistent pe vremea bunicilor noştri iar cea mai sănătoasă metodă de a obţine bucle în cazul unui păr drept era folosirea agrafelor. După spălarea şi uscarea naturală a părului, şuviţele de păr sunt răsucite pe degete şi prinse la nivelul scalpului cu agrafe. Pentru onduleuri mai mari, se vor folosi şuviţe mai groase sau se va răsuci fiecare şuviţă de mai puţine ori pe degete.

Specialiştii susţin efectele pozitive ale acestei metode pentru că părul nu suferă deteriorarea pe care o provoacă ondulatorul electric. Părul se usucă natural şi buclele rezistă o vreme chiar fără fixativ. Coafura nu arată la fel de impecabil precum una realizată la salon, dar beneficiile legate de sănătatea părului sunt mult mai mari.

Rumenă în obraji – secretul rujului

De multe ori, mamele şi bunicile noastre foloseau rujul pentru a-şi rumeni obrajii. Rujul se aplică pe mână, se aşteaptă un pic până se înmoaie de la căldura pielii şi se aplică pe obraji, în dreptul pomeţilor. Culoarea nu iese în evidenţă şi copiază perfect efectul unui blush. Rujul are nu doar efect hidratant pentru obraji dar are şi un aspect natural.

Dacă dormi pe spate nu ai riduri

Chiar dacă ideea de a dormi pe spate poate să pară incomodă, atunci când te gândeşti la reducerea riscului de a apărea riduri, somnul pare doar un mic sacrificiu. Sunt studii care confirmă faptul că somnul cu faţa spre pernă duce la formarea prematură de riduri sau adâncirea celor existente. Nu vei scăpa de riduri pentru tot restul vieţii dar vei amâna măcar cu câţiva ani apariţia primelor urme ale îmbătrânirii.

Berea conferă… strălucire părului

Berea conferă strălucire şi face părul mătăsos. După ce părul este curăţat cu şampon, se spală cu bere la temperatura camerei timp de 5 minute. Chiar dacă mirosul berii nu te încântă, acesta nu mai persistă după o clătire puternică a părului. După uscare însă va fi mătăsos şi strălucitor.

Tratament pentru ten cu aburi

Aburii au efect benefic asupra tenului fiindcă ajută la deschiderea porilor şi permit o curăţare eficientă a pielii. Toarnă apă fiartă într-un bol şi ţine faţa aplecată deasupra aburilor dar nu prea aproape. După deschiderea porilor este recomandată curăţarea tenului cu un scrub delicat şi apoi hidratarea lui.

sfatulmamicilor.ro

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA