Ieri, 18 aprilie, un bărbat în vârstă de 58 de ani a condus un autoturism pe strada Alexandru Ivasiuc din municipiul Sighetu Marmaţiei. La intersecţia cu strada Dragoş Vodă nu a acordat prioritate şi a lovit o biciclistă. În urma coliziunii, femeia a fost proiectată pe carosabil şi a suferit leziuni corporale.
După producerea accidentului, conducătorul auto şi pasagerul din dreapta au discutat cu victima şi au reuşit să o determine să nu meargă la spital şi să nu anunţe poliţia cu privire la eveniment.
Femeia a plecat acasă însă ulterior s-a prezentat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Poliţiştii au întocmit dosar penal şi continuă cercetările sub aspectul comiterii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă şi părăsirea locului accidentului.