Premergător sărbătorilor pascale, poliţiştii maramureşeni desfășoară acțiuni pentru prevenirea și combaterea ilegalităților din domeniul comerțului cu produse alimentare, se anunță într-un comunicat de presă al Inspectoratului de Poliție Județean Maramureș.
În cadrul acțiunilor de astăzi, sunt vizate, în principal, două societăţi comerciale din Baia Mare şi Baia Sprie, specializate în comerțul cu produse alimentare.
Poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Maramureş desfășoară o acţiune pentru prevenirea şi combaterea ilegalităţilor economice, pe raza municipiului Baia Mare şi a oraşului Baia Sprie, la două societăţi comerciale ce depozitează şi distribuie produse alimentare.
La acţiune participă, alături de polițiști din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice, specialiști din cadrul Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor.
”Şi în perioada următoare poliţiştii maramureşeni vor fi la datorie zilnic pentru protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite, asigurarea ordinii şi liniştii publice, protejarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor, patrimoniului acestora, precum şi pentru prevenirea oricăror fapte antisociale”, se precizează în comunicatul de presă. (foto arhiva)
.