O adevărată tragedie s-a consumat ieri după amiază într-o familie din localitatea Ieud. La un moment dat, fetița în vârstă de patru ani le-a spus părinților că se simte rău. Aceștia au sunat la numărul unic de apel 112, solicitând intervenția serviciilor medicale.
Pentru că starea fetiței se înrăutățea vizibil sub ochii lor, părinții au luat decizia să transporte copilul cu mașina personală până la locul unde se vor întâlni cu ambulanța ce pornise spre Ieud.
Din păcate în momentul în care cele două mașini s-au întâlnit pe traseu, fetița nu mai era în viață, medicii n-au mai avut ce să-i facă. O moarte subită, de neexplicat la prima vedere.
Pentru a elucida cauzele care au dus la decesul atât de rapid al copilului, trupul neînsuflețit a fost transportat la morga Spitalului Județean de Urgență din Baia Mare în vederea efectuării necropsiei, de către un echipaj al Serviciului de Medicină Legală Maramureș. (foto – Arhivă)
Grigore Ciascai