Prefectul Sebastian Mihai Lupuț a participat miercuri, 13 aprilie 2016, la prima ședință a Comisiei Județene Maramureș pentru aplicarea Legilor Fondului Funciar care a avut loc după învestirea sa. În ciuda faptului că predecesorul său, inginerul agronom Anton Rohian se afla în elementul lui la aceste întâlniri, actualul reprezentant al Guvernului în teritoriu a părut cam stingher, astfel că şedinţa s-a derulat „pe repede înainte”.
La primele două puncte de pe ordinea de zi au fost luate în discuție 370 de dosare privind reconstituirea dreptului de proprietate pentru teren agricol și 44 de dosare având ca obiect reconstituirea dreptului de proprietate pentru terenuri cu vegetație forestieră. La cel de-al treilea punct de pe ordinea de zi a figurat adoptarea unei hotărâri de modificare a inventarelor terenurilor agricole și forestiere retrocedabile, respectiv a anexelor din situația centralizatoare întocmită în temeiul Legii 165/2013 de către comisiile locale de inventariere Șomcuta Mare și Cernești.
S-a adoptat o propunere de amânare a referatului și se va solicita un răspuns din partea Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară, referitor la modificarea bazei de date existente în arhiva acestei agenții.
La ultimul punct al ordinii de zi au fost prezentate câteva date statistice privind cauzele aflate pe rol în instanțe. În total se află pe rolul instanței din 2008 până în prezent 404 litigii în care Comisia Județeană de Fond Funciar este parte.