Prefectul Sebastian Mihai Lupuț i-a primit marți, 12 aprilie, pe Loic Thetio, francezul care de 25 de ani ajută comunitățile din Maramureș, și pe soția sa, Lysiane.
Ei au fost însoțiți de o delegație formată din Vasile Ștefan Mihalca, primarul comunei Copalnic Mănăștur, Vasile Dorin Pașca, primarul orașului Baia Sprie, Gavril Costin, viceprimarul comunei Șișești și Ioan Bota, profesor de limba franceză în Copalnic Mănăștur.
De un sfert de secol, Loic Thetio donează maramureșenilor materiale medicale și sportive, calculatoare, echipamente pentru pompieri, și contribuie la dotarea spitalelor. De la Revoluție încoace, Thetio a desfășurat aici peste 50 de acțiuni caritabile. Pentru activitatea sa umanitară, în cursul anului 2010 Loic Thetio a fost onorat cu medalia Cavaler al Ordinului Meritul Național, cea mai mare distincție care se acordă în Franța unei persoane civile.
Prefectul Sebastian Mihai Lupuț i-a mulțumit francezului pentru tot sprijinul acordat maramureșenilor, l-a felicitat și i-a oferit o diplomă de merit. Lupuț l-a asigurat pe Loic Thetio că ușile Prefecturii îi vor fi deschise de acum înainte și că se vor face eforturi pentru a-i facilita orice demers inițiat în slujba maramureșenilor.
Prefectul de Maramureș i-a dăruit, de asemenea, “românului de la Atlantic” câteva cadouri simbolice, constând în cărți și albume despre Maramureș. Loic Thetio a afirmat că a primit “un dar din suflet pentru suflet”, iar Lysiane Thetio și-a exprimat speranța ca de acum înainte Maramureșul să devină tot mai cunoscut și mai apreciat.
Instituția Prefectului – Județul Maramureș