Casa de Cultură din Baia Sprie s-a dovedit a fi neîncăpătoare marţi, 5 aprilie, pentru publicul interesat de premiera filmului documentar Suferinţa din adâncuri, realizat de Ioan Chertiţie şi Mircea Mureşan, reprezentând Asociaţia Pro Activ Memoria, în parteneriat cu Primăria Baia Sprie.
Omagiul adus sutelor de deţinuţi politic, condamnaţi la temniţă grea în coloniile de muncă din minele Baia Sprie, Cavnic, Nistru constituie un recurs la memoria recentă a unei epoci de teroare, ce s-a manifestat în aşa numitul “Triunghiul morţii” şi pe întreg spaţiul românesc, devenit o mare temniţă. “De la Nistru la Vladivostok, aceeaşi oră, aceeaşi lozincă, aceeaşi pufoaică, aceeaşi foame şi acelaşi frig, dar mai ales aceeaşi frică” era aspiraţia stalinismului, în opinia lui Virgil Maxim, autorul volumului memorialistic Imn pentru Crucea purtată, unul dintre deţinuţii politic, vreme de 22 de ani.
Evenimentul, de relevanţă naţională, s-a bucurat de prezenţa preşedintelui AFDPR, Octav Bjoza, a preşedintelui executiv al IICCMER, teolog Radu Preda, precum şi a procurorului militar, colonel dr. Viorel Siserman, de la Parchetul Militar Cluj Napoca. Aproximativ o sută de elevi ai Şcolii Gimnaziale nr.2 şi ai Colegiului Tehnic de Transporturi Auto, Baia Sprie, au asistat la o veritabilă lecţie de istorie recentă, privind epoca întunecată a regimului totalitar stalinist şi comunist din România, manifestat diabolic între anii 1948-1964.
Moderatorul evenimentului, Andrei Bărbos, directorul Casei de Cultură a apreciat că filmul dezvoltă cu profesionalism o tema gravă ce se regăseşte şi în documentarul Fericiţi cei prigoniţi, reprezentând o contribuţie semnificativă, complementară celebrului serial de televiziune Memorialul durerii. Grigore Pepene, ţăran de 85 de ani, originar din Vrancea, supravieţuitor al prigoanei comuniste a relatat cu emoţie despre forţa care le-a dat-o credinţa în Dumnezeu şi în idealul de libertate. Practic, temniţa le-a oferit un prilej inedit de mărturisire, smerenie şi desăvârşire spirituală zecilor de mii de deţinuţi şi deportaţi, cum mărturisea şi ieromonahul Justin Pârvu.
Demersul Primăriei Baia Sprie şi implicarea personală a primarului Vasile Dorin Paşca, sunt de fapt primii paşi în iniţierea şi amenajarea unui Memorial al Suferinţei de sub Dealul Minei, ca proiect european de dezvoltare a turismului cultural, în acest oraş încărcat de istorie.
Cu siguranţă, filmul va beneficia de cronici de specialitate şi va constitui un document ce trebuie asumat, dar nu e voie să fie uitat de generaţiile viitoare, pentru că, cei ce-şi uită istoria riscă să fie condamnaţi s-o retrăiască.