Polițiștii de frontieră din cadru I.T.P.F. Sighetu Marmației au descoperit și confiscat 14.300 pachete țigări, de proveniență ucraineană, în valoare de 98.000 lei, marfă pe care doi cetățeni români o transportau cu două autovehicule, unul dintre acestea fiind confiscat deoarece avea spații special amenajate pentru transportul țigărilor.
Ieri, 6 aprilie, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului P.F. Valea Vișeului au declanșat o acțiune pe linia combaterii contrabandei cu produse din tutun, în zona de responsabilitate.
Astfel, în jurul orei 21.00, lpolițiștii au oprit pentru control, pe DJ 185, la intrarea în localitatea Petrova, un autovehicul marca Ford Transit, condus de maramureșeanca P. Liliana, de 20 de ani.
La controlul efectuat asupra mașinii, polițiștii de frontieră au observat mai multe colete voluminoase care conțineau țigări, fapt pentru care şoferul şi autovehiculul au fost conduşi la sediul poliției de frontieră, în vederea continuării cercetărilor.
În urma unui control amănunțit, au fost descoperite în autovehicul 16 colete care conțineau 10.100 pachete țigări de proveniență ucraineană, de diferite mărci, în valoare de aproximativ 92.000 lei.
Faţă de cele constatate, tânăra a declarat polițiștilor de frontieră că intenționa să comercializeze țigările în piețele din zonă, dar nu a putut prezenta documente legale în acest sens.
Întreaga cantitate de țigări a fost ridicată în vederea confiscării, iar în cauză polițiștii de frontieră efectuează cercetări pentru săvârșirea infracțiunii de contrabandă conform Codului Vamal al României.
În continuare, se desfășoară activități specifice, în vederea identificării tuturor persoanelor implicate și a documentării întregii activități infracționale.
* Tot ieri, în jurul orei 23.00, în P.T.F. Siret, s-a prezentat pe sensul de intrare în ţară, cetăţeanul român G. Micola, în vârstă de 25 de ani, domiciliat pe raza judeţului Botoșani. El conducea un autoturism marca Peugeot.
În baza unei analize de risc, poliţiştii de frontieră împreună cu lucrătorii vamali au efectuat un control amănunţit asupra mijlocului de transport.
Astfel, a fost descoperită ascunsă şi nedeclarată, în vederea sustragerii de la controlul vamal, în locuri special amenajate în podea, semiaripile față-spate, praguri și în bara de protecție spate, cantitatea de 4.200 pachete de ţigări, marca Rothmans, de provenienţă ucraineană.
Ţigările în valoare de 6.000 lei au fost ridicate în vederea confiscării, iar şoferul a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 10.000 lei.
Totodată, autoturismul marca Peugeot, în valoare de 13.500 lei, a fost indisponibilizat în vederea confiscării, deoarece avea spații special amenajate pentru transportul țigărilor.