Administrația Națională a Penitenciarelor a declanșat o anchetă internă care îi vizează pe cei doi subofițeri din Satu Mare care l-au agresat pe fostul portal al Stelei, Zoltan Ritli.
”Ca urmare a informațiilor difuzate în mass-media ce fac referire la conduita inadecvată a doi angajați ai Penitenciarului Satu Mare, aflați în afara orelor de serviciu, Administrația Națională a Penitenciarelor a demarat o anchetă internă pentru a analiza aspectele semnalate în materialul de presă, iar în funcție de rezultatele cercetării vor fi dispuse măsurile legale în vigoare. Subliniem că Administrația Națională a Penitenciarelor și unitățile subordonate dezaprobă ferm și nu tolerează comportamente care contravin prevederilor Legii 293/2004 privind Statutul funcţionarilor publici cu statut special din Administraţia Naţională a Penitenciarelor și Codului deontologic al personalului din sistemul administraţiei penitenciare”, a declarat pentru Vocea Transilvaniei purtătorul de cuvânt al ANP, Cristina Cîrlan.
Fostul fotbalist de la Steaua, Zoltan Ritli, a fost agresat marți de doi subofițeri de la Penitenciarul Satu Mare. Incidentul a avut loc la barul Amazon din Satu Mare și s-a încheiat doar după intervenția jandarmilor și a polițiștilor.
Potrivit martorilor, cei doi subofițeri, aflați în afara orelor de servici, dar într-o stare avansată de ebrietate, au provocat scandalul. Radu Iuhas și Vasile Bîjan l-au agresat pe Zoltan Ritli, care pentru a se apăra a ripostat.
Pentru ca scandalul să nu degenereze, Zoltan Ritli a cerut barmanului de la Amazon să sune la 112. La fața locului au venit mai multe echipaje de polițiști și jandarmi, care i-au dus pe cei trei la sediul Poliției Municipale.