S-a declanșat ”iadul” incendiilor în Maramureș. Nu mai puțin de patru incendii au avut loc în județ: au loc foc case, hornuri, anexe, vegetaţie uscată, pădure. Pompierii din Moisei, împreună cu cei din Borșa și Vişeu au intervenit pentru stingerea focului declanșate.
Membrii echipei de voluntari au fost, de fiecare dată, primii sosiți, limitând atât extinderea focului, cât și pagubele.
ACTUALIZARE
Ieri, 05.04., a fost o zi de ”foc” pentru pompierii maramureșeni. Nu mai puțin de 7 incendii au izbucnit în județul Maramureș. La Moisei, la ora 14:17, a fost semnalat un incendiu în curtea unui cetățean. Flăcările au mistuit o casă din lemn în suprafață de 50 de metri pătrați, un adăpost de animale în suprafață de 20 de metri pătrați și 10 metri cubi de lemn. Din cauza vântului și a faptului că imobilele se aflau la mică distanță unul de altul, incendiul s-a propagat și la gospodăria vecină, unde au ars o casă în suprafață de 100 de metri pătrați, un șopron de fân de circa 40 de metri pătrați și aproximativ 2 tone de fân. Pentru lichidarea acestui incendiu au intervenit echipaje din cadrul Secției de pompieri Vișeu de Sus și Gărzii de Intervenție Borșa împreună cu Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Moisei. În total, din cadrul ISU Maramureș au intervenit 9 cadre, 2 ofițeri și 7 subofițeri.
Pompierii maramureșeni au intervenit și pentru lichidarea unor incendii de vegetație uscată în Copalnic Mănăștur, Borșa Valea Chioarului, Bogdan Vodă. În total au ars circa 2, 5 hectare de pădure și 10 hectare de pășune împădurită și circa 21 de hectare de vegetație uscată.
Tot ieri, au mai fost anunțate două incendii de vegetație uscată la Borșa ”la releu” și pe strada Negoiescu. Din cauza faptului că pompierii din Borşa şi Vişeu de Sus interveneau la cele 2 incendii la gospodării din Moisei, incendiile de vegetaţie au fost lichidate de către personal din cadrul Primăriei Borşa, Poliţia Locală şi salvamontiştii din cadrul Serviciului Public Local Salvamont Borşa.
Citeşte şi ACTUALIZARE 3 – ALERTĂ – Incendiu în munții Borșei