Omul de afaceri româno-australian, maramureșeanul  Vasile Frank Timiș (născut în Borșa), cel de la care a plecat afacerea Roșia Montană, apare în baza de date a firmei de avocați Mossack Fonseca¸ specializată în consultanță pentru crearea companiilor offshore.

Conform jurnaliștilor de la RISE Project, Timiș a utilizat compania Castle Europa Limited înființată în Bahamas de asocații de la Mossack Fonseca în afacerile sale demarate în România în anii ‘90. De asemenea, baza de date arată, printre altele, cine a fost miliardarul necunoscut din structura de proprietate a rafinăriei Rafo Onești și ce legături a avut el cu zăcămintele aurifere de la Roșia Montană.

Frank Timiş este considerat un aventurier, dar şi un împărat al Africii pentru că marea sa lovitură a dat-o în vestul continentului negru, acolo unde luptele tribale sunt la ordinea zilei, ambiţiile dictatorilor sunt permanente şi într-o vreme ebola își făcea de cap. Frank Timiş a încercat să se lanseze în mineritul european în 1995, atunci când a pus mâna pe minereul de aur de la Roşia Montană, unul dintre cele mai mari din lume.

Unul din pilonii afacerilor sale din România era compania Central Europe Petroleum, care alături de VGB Invest, a înființat la Londra, Balkan Petroleum, companie care a deținut fosta gaură neagră a economiei românești, rafinăria Rafo Onești. Practic, CEP deținea jumătate din Balkan Petroleum, în timp ce cealaltă jumătate a fost controlată de VGB Invest. În fața Balkan Petroleum a fost împins Marian Iancu, fostul patron al Poli Timișoara.

Acesta a fost condamnat la zece ani închisoare pentru că a prejudiciat bugetul de stat prin neplata impozitului pe profit de 806,2 miliarde lei şi prin TVA nelegal dedus de 550, 3 miliarde, rezultând un prejudiciu total de 1.356,5 miliarde de lei. Înainte de 2003, CEP se numea Regal Petroleum Services Limited, iar Regal Petroleum era compania lui Frank Timiș. „Da, într-adevăr, Regal Petroleum Services (ulterior Central European Petroleum, n.r.) este una dintre firmele mele. Dar să știți că nu am mai folosit-o de mult. M-au sunat din România și mi-au spus că au nevoie de o firmă în Londra și le-am dat-o lor. Cine? Păi, cred, Ovidiu Tender și ceilalți… Am vrut să le fac un serviciu și să-i scutesc de un efort”, a declarat Timiș la vremea respectivă Jurnalului Național.

Ovidiu Tender a fost condamnat, luni, la 12 ani şi şapte luni de închisoare, iar Marian Iancu a primit o pedeapsă de 14 ani de închisoare, în dosarul Carom, în care sunt acuzaţi de înşelăciune şi spălare de bani, decizia luată de Curtea de Apel Bucureşti (CAB) fiind definitivă. Tender şi Iancu sunt acuzaţi că au preluat ilegal controlul companiei Carom SA Oneşti şi au prejudiciat-o cu 1.400 de miliarde de lei vechi, sumă stabilită la nivelul anului 2003.

Înainte de 1990, Carom SA a făcut parte din Platforma Petrochimică Oneşti. Cei doi oameni de afaceri sunt acuzaţi că au drenat resursele Carom prin intermediul unui circuit financiar complex. Regal Petroleum a fost implicat, în 2000, într-un scandal în care a angrenat și guvernele de atunci ale României și Ucrainei. În acel moment, rușii de la Gazprom au trimis o scrisoare primului ministru Mugur Isărescu în care cerea autorităților române sa nu mai folosească gaze naturale furnizate de firmele Regal, deoarece „acestea sunt furate de către mafia ucraineană din țevile Gazprom care tranzitează Ucraina”.

Regal Petroleum, compania lui Timiș, a obținut în anii ’90 concesiuni pentru explorare în Moldova, în județele Neamț, Bacău, Suceva și Iași. Rezultatele nu a fost satisfăcătoare și în 2012 concesiunile au fost cedate americanilor de la Chevron, care căutau gaze de șișt. O altă companie a lui Timiș, International Goldfields, a concesionat peste 2.500 de km. pătrați în zona orașelor Deva, Lugoj și Oțelul Roșu. La mijlocul anilor 2000, după mai multe scandaluri şi dezvăluiri de presă, Timiş a plecat din România, cu tot cu firme, şi s-a axat pe Africa, în special în state cunoscute pentru sărăcie, corupţie, dar bogate în resurse minerale.

În urmă cu câţiva ani, o telegramă a Ambasadei SUA din Sierra Leone arăta cum a devenit Timiş proprietar pe cel mai mare zăcământ de fier din Africa, dar şi cum a pierdut controlul asupra unei suprafeţe de teren cât jumătate din Sierra Leone (stat de 3,35 ori mai mic ca România). În ianuarie 2010, preşedintele statului african i-a încredinţat firmei African Minerals ”cea mai mare mină de minereu de fier din Africa” – Lunsar. Timiş s-a angajat prin contract să reconstruiască portul destinat transportul de minereu de fier de la Pepel, calea ferată de la Lunsar la Pepel şi să înceapă exportul de minereu în 2013. Pentru că investiţiile erau enorme, Timiş s-a aliat în această afacere cu statul chinez, prin compania China Railway Materials Commercial Corporation, care a intrat cu un capital de 12,5% în compania African Minerals.

Sierra Leone a fost doar un prim pas. A urmat Burkina Faso, cu zăcământul de mangan de la Tambao, unde Timiş spera să dea lovitura. În Niger a primit patru licențe de explorare uraniu. Africa de Vest are pentru Timiș un potențial echivalent cu cel din nord-vestul Australiei, zonă destul de cunoscută având în vedere dubla cetățenie pe care o deține.

Cei trei piloni ai imperiului african sunt: – Pan African Minerals, companie privată deținută de Timiș. Are o filial în Burkina Faso, depozitul de mangan de la Tambao, o alta în Coasta de Fildeș și controlează o treime din teritoriul Guineeii. – African Minerals: este o companie listată pe piața de investiții alternativă din Londra, unde omul de afaceri romano-australian deține 13%.

Este prezentă în Sierra Leone, unde are concesionate depozitele de fier Tonkolili și diverse mine de diamante. – African Petroleum: este o companie listată la bursa de la Oslo. Timiș deține 40% din societate. Susține concesiuni în opt blocuri offshore în Liberia, Sierra Leone, Senegal, Coasta de Fildeș (câte două în fiecare țară), iar alte două se află în litigiu cu Gambia. Acest joc al norocului a dat roade la un moment dat. Mina de fier de la Tonkolili din Sierra Leone a început să producă în 2012, la fel și cea de mangan de la Tambao (unde există o estimare de 100 milioane de tone rezerve), iar în Burkina Faso a început producția în decembrie 2014. În ceea ce privește faza de dezvoltare, rezultatele sunt mai modeste. Depozitul de fier de la muntele Klahoyo din Coasta de Fildeș a început să fie exploatat din 2015 iar în acest an urmează să se scoată petrol dintr-unul dintre blocurile concesionate. Timiș conduce toate aceste afaceri din sediul său din Londra, situat nu departe de Palatul Buckigham. În Africa, inima imperiului său se află la Abidjan, în Coasta de Fildeș. Merge regulat acolo cu cele două avioane Bombardier Challenger 604 pe care le deține.

Le-a promis autorităților de acolo că investește 5 miliarde de dolari și a câștigat încrederea unor bănci mari precum JP Morgan, chiar dacă în 2006 a fost amendat cu 750 mii de euro de Autoritatea pentru Servicii Financiare din Regat pentru declarații false, prea optimiste, despre un proiect petrolier din Grecia. Filiala sa din Coasta de Fildeș este situată la etajul al treilea al clădirii Teylium în inima cartierului de afaceri din Abidjan.

În mod regulat, Timiș se întâlnește acolo cu englezul Guy Blakeney, directorul său de dezvoltare, și Alexander Fairbairn, director de operare la restaurantele de lux din capitala Coastei de Fildeș. Modul său de lucru în Africa este simplu – intră mereu în grațiile politicienilor care contează. S-a cunoscut foarte bine cu Ahmad Tehan Kabbah, fost președinte în Sierra Leone, și cu o rudă de-a sa, Gibril Bangoura, ajuns șef la African Petroleum. În Liberia s-a întâlnit de mai multe ori cu Alvin Robert Sirleaf, fiul președintelui liberian și fostul șef al companiei naționale de petrol Nocal.

În Senegal, are relații foarte apropiate cu fratele președintelui Macky Sall, unde este asociat în Petro Tim. De fiecare dată, Timiș este foarte prietenos cu personajele în cauză și de multe ori le invită la bordul avioanelor sale particulare. Într-unul dintre aceste zboruri s-a încheiat afacerea cu mangan de la Tambao în 2013.

În Coasta de Fildeș a mers pe aceeași abordare. După alegerea lui Alassane Ouattara la președinție în 2011, l-a apelat pe influentul consilier al acestuia, Mamadi Diane, președinte și fondator al Amex International, o firmă de consultanță și lobby cu sediul la Washington. Omul de afaceri a primit sprijin și din partea ministrului minelor și energiei de pe atunci, Adama Toungara. African Petroleum a reușit în timpul mandatului acestuia să pună mâna pe două blocuri offshore și să obțină licența de exploatare de la muntele Klahoyo.

Dar nu totul a mers ca pe roate cu această metodă. Grupul Belgian Sea Invest care operează terminalul de minereu din portul Abidjan s-a plâns că Frank Timiș a încercat să cumpere acțiuni din capitalul grupului și că mai mulți susținători politici ai săi fac diverse presiuni. Pentru a scăpa de respectivele presiuni, Sea Invest a apelat la Peter Huyghebaert, ambasadorul Belgiei în Coasta de Fildeș. Acesta a trebuit să intervină și să ceară arbitrajul președintelui Outtara.

S-a găsit în final formula ca firma lui Timiș să opereze în afara terminalului din Abidjan. Problemele nu s-au oprit însă aici. Anul trecut, guvernul din Burkina Faso a cerut companiei Timis Mining Corp, deţinută de milionarul român, să oprească producţia la Tambao atât timp cât se analizează modul de acordare a autorizaţiei de dezvoltare a depozitului de mangan, unul dintre cele mai mari din lume. Regimul din Burkina Faso a declarat că licenţa nu este retrasă însă are mari dubii legate de contractele acordate în ultimii 27 de ani de fostul preşedinte Blaise Compaore. De fapt, motivul blocării operaţiunilor ţine de nerespectarea de către African Mineral a prevederilor contractuale prin care a câştigat perimetrul, şi anume acelea care prevedeau asfaltarea drumului care leagă Tambao de Dori, de aproape 110 kilometri, şi a construcţiei căii ferate dintre Tambao şi Kaya, conform portalului jeuneafrique.com. Tambao ascunde 100 milioane de tone de mangan, iar valoarea contractului semnat cu Burkina Faso este de 1 miliard de dolari. Pentru a obţine licenţa, Timiş a promis că investeşte 2,5 miliarde de dolari, nu doar în minerit. African Minerals a început exploatarea zăcământului, scoţând din ţară 2.000 de tone, dar a uitat să dezvolte infrastructura rutieră şi feroviară, aşa cum s-a obligat prin contract.

Din acest motiv, populaţia din zona Tambao a protestat îndelung în luna februarie, somând African Minerals să asfalteze măcar drumul. Era o a doua lovitură pe care o primea Timiş în decurs de o săptămână pentru că Shandong Iron and Steel Group, creditorul chinez şi partenerul său în proiectul minier Tonkolili din Sierra Leone, a cerut falimentul African Minerals pe motiv că nu şi-a plătit datoriile.

Mina de la Tonkolili a fost închisă în noiembrie 2014 din lipsa capitalului de lucru. După ce a preluat de la mai multe bănci o parte din datoriile African Minerals şi a cerut rambursarea împrumutului, chinezii de la Shandong, care au ajuns să deţină 25% din Tonkolili, au preluat controlul asupra companiilor lui Timiş. La sfârşitul lui 2014, London Mining, controlată de Timiş, a intrat în faliment. Aceasta deţinea mina Marampa de lângă Tonkolili, cumpărată printr-un credit de 20 de milioane de dolari luat de la Cape Lambert Resources din Australia. Ebola însă i-a stricat planul lui Timiş.

Costurile au crescut enorm iar preţul minereurilor a scăzut puternic pe parcursul unui singur an. African Minerals a închis obloanele în Sierra Leone iar acţiunile de la Bursa din Londra, care au scăzut vertiginos în ultimii ani, au fost oprite de la tranzacţionare din cauza incertitudinii cu privire la viitorul societăţii. (cotidianul.ro)