AcasăActualitatePoliticOPINIE - Iohannis: Academia Română - un reper de competență

OPINIE – Iohannis: Academia Română – un reper de competență

spot_img

DISTRIBUIȚI

Președintele Klaus Iohannis afirmă că Academia Română reprezintă un reper de competență atât pentru noile generații de elită, cât și pentru intelectualii români care trăiesc în străinătate.

„Astăzi, Academia este un punct nodal al unei întregi rețele de centre de cercetare, având relații de colaborare cu organizații prestigioase din străinătate. În societatea noastră, această înaltă instituție reprezintă un reper de competență pentru noile generații de elite, precum și pentru personalitățile intelectualității românești care trăiesc și lucrează de mai mult timp peste hotare. Capitalul de încredere pe care l-a acumulat în timp Academia îi permite acesteia să se implice, cu credibilitate și profesionalism, în marile teme ale dezvoltării României, focalizând energii cum nu multe entități o pot face”, a declarat, luni, șeful statului la evenimentul „Academia Română — 150 de ani în serviciul Națiunii Române”.

El a arătat că Academia Română s-a angajat într-un demers de analiză și previzionare strategică pe termen mediu pentru o serie de domenii importante ale vieții economico-sociale.

„Trăim într-o lume globalizată, complexă și, din păcate, deseori impredictibilă și violentă. Modul în care, în aceste condiții, țara noastră poate să-și valorifice în deceniile următoare potențialul uman, geografic și economic depășește astăzi cadrul unei teme teoretice”, a adăugat Iohannis.

Șeful statului a spus că va încuraja „rolul de coagulant și multiplicator al capacităților creatoare” pe care îl poate juca Academia Română.

„Prin membrii săi de onoare, prin contactul pe care îl dezvoltă între comunitățile științifice din țară și străinătate, Academia reprezintă România ca pe un important participant la dialogul între culturi. Academia este și un adevărat, respectat și credibil ambasador al capacităților intelectuale ale națiunii, contribuind la creșterea prestigiului României în lume”, a mai spus Iohannis.

El a prezentat repere din istoria Academiei Române, arătând că înființarea acestei instituții este unul dintre momentele importante care au marcat contribuția anului 1866 la istoria modernă.

„Prin rolul pe care și l-a asumat și prin prestigiul pe care l-a câștigat în lumea științifică europeană, Academia Română a fost nu doar una dintre cheile de boltă ale modernizării statului român, dar și precursorul și vizionarul împlinirii idealului național de la 1918”, a spus Iohannis.

El a amintit că Academia nu a fost ocolită de problemele societății românești, precum influențele negative ale ideologiilor totalitare, instituția plătind un „greu tribut” prin faptul că 98 de membri au fost excluși, din care 23 încarcerați, iar 13 martiri au pierit în închisorile comuniste. De asemenea, șeful statului a arătat că în acea perioadă Academiei „i s-a răpit autonomia academică și instituțională, patrimoniul său a fost spoliat”.

La evenimentul dedicat aniversării Academiei Române au mai participat președintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, ministrul Educației, Adrian Curaj, principesa Margareta și principele Radu, foștii președinți Ion Iliescu și Emil Constantinescu.

Tăriceanu a precizat că și-ar dori ca Academia Română să se angajeze în următorii 150 de ani într-o politică a civismului democratic.

„În primii săi 150 de ani, Academia Română a fost în cea mai mare parte a timpului și în diferite forme centrul intelectual de comandă al politicii națiunii. (…) Democrația are nevoie de un coagulant, de o politică a gândirii, de un efort intelectual consistent și coerent și cine ar putea să facă acest efort mai bine decât dvs. Mi-aș dori ca Academia să se angajeze în următorii 150 de ani într-o politică a civismului democratic”, a spus președintele Senatului.

Agerpres

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA