CRIMĂ ÎN ITALIA Pe 12 septembrie, după ce a fost găsit în România, Alistar Cristi Iulian, de 22 de ani, pe numele căruia fusese emis un mandat european de arestare, în privința lui existând indicii grave de omor calificat și jaf agravat, a fost adus în Italia și închis.
CRIMĂ ÎN ITALIA Faptele datează de pe 28 februarie, când carabinierii au aflat de la fiică despre bătrânul Ciuffreda Giuseppe, care a fost găsit inconștient în locuința sa.
Sosiți la fața locului, carabinierii au constatat că geamul din partea dreaptă a ușii a fost spart.
Intrând în locuință l-au găsit pe bătrân prăbușit la pământ în dormitor, cu mâinile și fața acoperite de sânge și cu urme evidente de agresiune.
Bărbatul a fost transportat imediat la spital, însă a decedat pe 10 mai.
Anchetele conduse de carabinieri au avut un rezultat pozitiv.
Asta datorită intuiției imediate că autorul nemilosului jaf putea fi cetățeanul român Drăguș Dan Ionuț.
Acesta era cunoscut carabinierilor și cu locuința la câtiva zeci de metri distanță de casa victimei.
În ziua agresiunii, carabinierii au procedat la o percheziționare a locuinței lui Drăguș găsind o plasă mare din plastic care conținea articole de îmbrăcăminte cu pete evidente de sânge.
Verificările criminaliștilor de la RIS din Roma au stabilit că sângele prezent pe haine aparținea lui Ciuffreda Giussepe.
De asemenea, investigațiile confirmau și că Drăguș, pe numele căruia fusese emise un mandat de arest preventiv pe 11 iunie, nu operase singur.
Câteva fotografii prezente pe profilul Facebook al lui Alistar Cristian Iulian îl înfățișează pe acesta din urmă în timp ce poartă un hanorac, o vestă, o pereche de blugi și o pereche de pantofi de sport.
Acestea aveau semne distinctive inconfundabile care au fost recunoscute printre articolele de îmbrăcăminte sechestrate de militari deoarece erau prezente în plasa găsită în locuința lui Drăguș.
Arestatul a fost dus la închisoarea romană Rebibbia în așteptarea transferării la Foggia.
sursa info