IMPACT MORTAL Un grav accident de circulaţie a avut loc, miercuri, 21 septembrie, pe DN1C între Urişor şi Căşeiu, Sălaj.
IMPACT MORTAL Două tinere şi-au pierdut viaţa în urma unui impact între o Dacia Logan şi o autoutilitară.
În urma coliziunii, Loganul s-a răsturnat, iar pompierii s-au chinuit mai bine de 20 de minute pentru a le scoate pe cele două tinere afară din autoturism.
Toate echipajele de intervenţie din zona Dejului s-au adeplasat la faţa locului.
O femeie aflată la volanul unui autoturism marca Dacia Logan, care se deplasa spre Baia Mare, s-a angajat într-o depășire, moment în care din sens opus s-a apropiat un autotren.
Aceasta ar fi încercat să revină pe banda sa, dar a pierdut controlul asupra volanului și a fost izbită în lateral de o autoutilitară înmatriculată în municipiul București, care circulă tot din sens opus.
Cele două femei decedate se întorceau de la şcoala de la Dej de la şedinţa cu părinţii. Una dintre mămici era din Câţcău, iar cealaltă din Salisca.
Acestea erau angajate la azilul de bătrâni din Câţcău.
sursa info
sursa foto