TRAGEDIE Poliţiştii din Botoşani au deschis o anchetă după ce un copil de trei ani a căzut, luni dimineaţă, în fosa septică a grădiniţei la care învăţa.
TRAGEDIE Potrivit purtătorului de cuvânt al IJP, Anca Silion, evenimentul a avut loc la o grădiniţă din comuna Todireni, în momentul în care băieţelul se întorcea de la toaletă.
Copilul, care era însoţit de sora sa, a călcat pe capacul fosei, căzând în dejecţii.
Sora băieţelului a alertat imediat cadrele didactice, care la rândul lor au cerut sprijinul unui vecin. Copilul a fost scos în scurt timp din bazin.
Din primele cercetări a rezultat că minorul are doar o zgârietură la faţă.
Poliţiştii fac o anchetă la faţa locului pentru a stabili condiţiile în care a avut loc evenimentul’, a afirmat Silion.
Ulterior, minorul a mers, alături de familie, la medic, pentru a primi îngrijiri medicale, relatează agerpres.