PROGRAM Șase premiere la secția Dramă a Teatrului Municipal Baia Mare, trei la Teatrul de Păpuși și un spectacol complex la Secția Revistă.
PROGRAM Acestea sunt în mare spectacolele de teatru programate pentru noua stagiune 2016-2017.
Față de anul trecut, una dintre piese va fi jucată în aer liber, iar la Teatrul de Păpuși va avea loc un spectacol 3D.
Seria premierelor va fi deschisă la acest sfârșit de săptămână cu piesa „Ursul”, urmând ca luna viitoare pe scena municipalului să fie redată și „Mâna Moartă” de Patrick Marber, o piesă în regia lui Victor Olăhuț. Luna noiembrie va fi dedicată piesei „Zorba”. Premierele vor fi apoi reluate din februarie 2017, când vor fi redate piesele „Edmond”, „Șantaj” și „Pădurea Spânzuraților”.
„Sunt spectacole noi din zone diferite, comedie, teatru contemporan. De asemenea, în noua stagiune avem Pădurea Spânzuraților. Marcăm 100 de ani de la Primul Război Mondial. Este un spectacol care se va desfășura în aer liber și va fi o superproducție. Zorba iarăși va fi un eveniment”, a declarat managerul Teatrului Municipal, Radu Macrinici.
La Teatrul de Păpuși vor avea loc trei premiere în această stagiune. Este vorba despre spectacolele „De-a Scufița Roșie”, „Rinocerii” și „Submarinul galben”. Aceasta din urmă va fi un spectacol 3D.
Anul viitor și Secția de Revistă a Teatrului Municipal Baia Mare va aduce în fața publicului o premieră. Este vorba despre „Revista Redivivus”. Programul stabilit pentru stagiunea 2016-2017 nu este unul definitiv, acesta putând suferi modificări.
De asemenea, Teatrul Municipal va participa în această toamnă la trei festivaluri. La Festivalul Castanelor actorii băimăreni vor fi prezenți cu trei spectacole. Apoi, în 26 septembrie, piesa „Columbinus” va fi pusă în luminile Teatrului Național din București, unde are loc un festival dedicat tinerilor. Pe 30 septembrie spectacolul „Albastru. Galben. Roșu” va participa la Festivalul de Teatru Scurt de la Oradea.
Simona Vasiac
Citeşte şi PREMIERĂ – Spectacolul „Ursul”, la Teatrul Municipal